Trei declarații fiscale obligatorii trebuie transmise până la finalul lunii
Contribuabilii trebuie să...
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations sau IR) în România, premiază cele mai bune companii listate, în baza opiniilor investitorilor instituționali și a celor individuali activi la Bursa de Valori București. În 17 noiembrie, la Gala ARIR din acest an, vor fi anunțate, pentru a 4-lea an consecutiv, cele mai bune companii listate și reprezentanții lor, în cadrul a 9 categorii.
Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:
“Dezideratul ARIR este să contribuie la o bursă mai activă. Eforturile companiilor listate pentru o mai mare transparență și un IR mai bun sunt vizibile, iar prin inițiativele ARIR ne dorim să contribuim la un ecosistem mai prietenos cu emitenții și investitorii, în special prin reducerea duratei operațiunilor de atragere de capital, atât de necesare dezvoltării pieței de capital. În 17 noiembrie recunoaștem performanța companiilor listate și a profesioniștilor în IR, împreună cu comunitatea companiilor listate, investitori, instituții ale pieței, brokeri, analiști și presă.”
Categoriile premiate la GALA ARIR din 2022 sunt:
Rezultate platformă Institutional Investor (lider al industriei de cercetare și analiză comparativă a companiilor), voturi ale investitorilor instituționali din întreaga lume, activi în piața de capital din România
Cel mai bun Director General (CEO)
Cel mai bun Director Financiar (CFO)
Cea mai bună Companie din perspectiva activității în Relația cu Investitorii
Cel mai bun profesionist în Relația cu Investitorii
Vot investitori investitorii individuali prin intermediul www.arir.ro, până la 10 noiembrie 2022 pentru:
Cea mai bună Companie din perspectiva activității în Relația cu Investitorii – Piața Principală
Cea mai bună Companie din perspectiva activității în Relația cu Investitorii – piața AeRO
Încurajăm investitorii să puncteze transparența companiilor, calitatea raportărilor, comunicarea din perspectiva disponibilității și proactivității echipei pentru Relația cu Investitorii.
Clasament realizat de către un juriu specializat, independent, în baza unui set de criterii definite împreună cu specialiști de top din piață – mai multe detalii aici.
Cel mai bun Raport de Sustenabilitate
Companiile listate sunt invitate să aplice printr-un reprezentant pentru această evaluare, solicitarea va fi transmisă către ARIR, la adresa [email protected], până la data de 31 octombrie 2022 și va include link-ul către raportul de sustenabilitate. Juriul care va evalua rapoartele este format din Adina Ardeleanu - Co-Fondator Financial Intelligence, Adrian Codîrlașu - Vicepreședinte CFA România, Cristian Petre -Manager Investiții NN Pensii, Laura
Negrișoiu - Director Sustenabilitate Mazars România și Mugur Popescu - Director Direcția Investiții BCR Pensii.
Premii speciale
Premiul „Best Board Design” împreună cu ENVISIA - Boards of Elite
Premiul special oferit de Bursa de Valori București
Partenerii strategici ai Galei ARIR 2022 sunt: Bursa de Valori București (membru fondator ARIR), Banca Transilvania (membru asociat ARIR), TeraPlast (membru fondator ARIR), IMPACT Developer & Contractor (membru asociat ARIR), Romcarbon (membru asociat ARIR), Nuclearelectrica (membru fondator ARIR), Antibiotice (membru asociat ARIR) și Autonom (membru asociat ARIR).
Parteneri principali: Electromagnetica (membru fondator ARIR), Mazars (membru afiliat ARIR), Dentos, Purcari (membru asociat ARIR), S&P Global.
Parteneri instituționali: ENVISIA (membru afiliat ARIR) și Institutional Investor (lider al industriei de cercetare și analiză comparativă a companiilor).
Parteneri media: Financial Intelligence, Agerpres, Business Review, Capital, Cariere, DC Media Group, Energynomics, Feel the Markets, Global Manager, InfoFinanciar, Juridice.ro, Money.ro, The Diplomat Bucharest.
Parteneri de monitorizare: Klarmedia, Issue Monitoring.
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii - ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica şi Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, 2Performant, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD – Groupe Société Générale, Rompetrol și Agista ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Mazars și Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare au devenit Membri Afiliați.
***
Despre Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR):
ARIR este promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România și susține că prin respectarea unor standarde de transparență, guvernanţă corporativă și proactivitate în comunicarea cu investitorii membrii noștri vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanțare, avea reputație și încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor. ARIR a fost fondată în 2018 de companii listate, cu potențial de listare, administratori de fonduri și profesioniști în IR
Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, 2Performant, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD - Groupe Société Générale, Rompetrol și Agista s-au alăturat ca Membri Asociați, INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Mazars și Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare ca Membri Afiliați.
Urmăriți-ne pe LinkedIn, Facebook și Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Contribuabilii trebuie să...
Comisia de muncă din Senat...
Senatul dezbate un proiect de...
Rețeaua de comunicații Starlink, deținută de miliardarul...
Într-o mișcare strategică complexă, Starlink a devenit...
Guvernul României urmează să...
Fabricanții europeni trimit în...
Parlamentul României analizează...
Anunțul vine după ce fondatorul...
Despre examenul scris pe care ar urma să-l susțină...
Arieratele bugetului general...
Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...
România, în fruntea producției...
Favoriți în sondaje,...
Analistul economic Cristian...
După o serie impresionantă de...
Litiul, cobaltul și nichelul...
Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică
Angajații federali obligați să...
Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...
SUA apără acordul propus de...
O decizie dificilă pentru...
Președintele argentinian Javier...
Care este țara europeană care plătește abonamentul...
Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...
Rating susţinut de apartenenţa...