Concediu plătit pentru DIVORȚ. Care a fost părerea deputaților

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Erau câteva zile pentru acomodarea la noua situație
Erau câteva zile pentru acomodarea la noua situație
Persoanele care trec prin experiența stresantă a divorțului nu vor putea beneficia de un scurt concediu plătit, așa cum a propus o inițiativă legislativă, care nu a primit însă aprobarea deputaților.

Acordarea noului tip de concediu plătit era prevăzută într-o propunere legislativă, respinsă însă de ambele Camere ale Parlamentului. Concediul ar fi urmat să aibă o durată de trei zile lucrătoare. Mai mult, persoanele care divorțează ar fi beneficiat inclusiv de o indemnizație pentru concediu, dacă sunt înscrise în sistemului de asigurări sociale de stat. Indemnizația ar fi fost plătită de către angajator și ar fi fost egală cu salariul solicitantului.

Concediul de divorț s-ar fi acordat în următoarele patru săptămâni de la data constatării sau a pronunțării divorțului, iar solicitarea s-ar fi făcut către angajator, cererea scrisă fiind însoțită și de o copie a documentului care atestă divorțul, scrie Avocatnet. 

Citește și Cele mai SCUMPE divorțuri din lume. Sumele sunt URIAȘE

Inițiatorul considera că prin oferirea unui concediu pentru divorț “de 3 zile plătite statul poate ajuta la diminuarea efectelor negative ale divorțului prin sprijinul acordat în acomodarea la noua situație de viață. Aceste zile libere pot fi folosite de cei ce au încheiat o căsătorie pentru soluționarea problemelor pe care noua situație familială le aduce: dela cele obiective precum probleme administrative sau locative până la cele subiective ce țin de relația cu copiii sau de nevoia de deconectare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...


pixel