COVID-19. Primul tratament ar putea veni de la ruși

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Petrovax ar putea furniza un tratament
Petrovax ar putea furniza un tratament
Polyoxidonium, medicament al NPO Petrovax Pharm, care deja există pe piață și care a fost conceput pentru infecțiile cu virusuri respiratorii, este supus acum testelor de fază 3 la pacienții cu Covid-19 în Rusia, teste care se vor extinde în curând și în Slovacia, a declarat președintele companiei, Mihail Tsiferov, în cadrul unui interviu.

Vladimir Potanin, cel mai bogat om al Rusiei și proprietarul NPO Petrovax Pharm, speră că medicamentul îl va ajuta să pătrundă pe piețele externe profitabile, scrie Bloomberg.

Rezultatele preliminare ale medicamentului sunt așteptate în februarie și vor fi publicate pentru a fi revizuite de specialiști, potrivit lui Mihail Tsiferov. 

Rusia, cu al cincilea cel mai mare număr de cazuri de Covid-19 la nivel global, se luptă cu un al doilea val al pandemiei și care amenință să excedeze capacitatea sistemul spitalicesc. Au fost raportate 24.326 de cazuri noi marți, aproape de nivelul record înregistrat luni.

COVID-19. Terapie REVOLUȚIONARĂ capabilă să trateze orice infecție virală

Polyoxidonium, care a fost înregistrată pentru utilizare din 1996 pentru diferite afecțiuni în Rusia, unele republici din fosta Uniune Sovietică și mai târziu în Slovacia. Abordarea Kremlinului pentru acest medicament este cu totul diferită de graba cu care au fost autorizate vaccinurile înainte de a se termina tot procesul de verificare.

Polioxidoniul este un medicament imunotrop care ajută la întărirea sistemului imunitar. Cei care se îmbolnăvesc de COVID-19 au un sistem imunitar care nu face suficient pentru proteja de virus, iar un astfel de tratament ar putea ajuta, potrivit cercetărilor efectuate de oamenii de știință de la Școala de Medicină a Universității Washington din St. Louis publicată în august.

Petrovax desfășoară, de asemenea, mai multe studii satelit, inclusiv pentru a testa dacă medicamentul funcționează ca un medicament preventiv pentru medicii care tratează pacienții cu coronavirus. Un studiu recent care a implicat 81 de persoane cu firme de Covid-19 moderate până la severe, din care 80% erau pe suport de oxigen, iar rezultatele au fost mai mult decât mulțumitoare deoarece dintre aceștia nimeni nu a decedat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

BNR / Foto: DCBusiness
Sedinta de Guvern

Ce decide Guvernul Bolojan în prima şedinţă din 2026

Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței...

Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com

pixel