Covid-19. Un fost oficial al Kremlinului dezvăluie dezastrul din Rusia

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Oficialii ruși ascund numărul real al deceselor
Oficialii ruși ascund numărul real al deceselor
Un fost angajat al agenției de statistică de la Kremlin spune că cifrele zilnice ale mortalității provocate de noul coronavirus, în Rusia, subestimează realitatea într-o țară în care numărul deceselor ar putea fi în curând cel mai mare din Europa.

Alexey Raksha a lucrat la Serviciul Federal de Statistică pentru mai mult de șase ani, până când a plecat în iulie, pe fondul unei dispute privind datele despre virus. El spune că i s-a cerut să plece după ce a criticat agenția, cunoscută sub numele de Rosstat.

Statisticile disponibile public cu privire la ratele zilnice de mortalitate „trebuie să fie înmulțite cu trei”, a spus Raksha, în vârstă de 42 de ani, care conduce acum o companie de consultanță demografică privată, într-un interviu la Moscova. „Există riscul ca mortalitate din Rusia să fie cel mai ridicat din Europa”.

Statisticianul spune că de fapt proporția deceselor din Rusia este similară cu cea din Spania și Marea Britanie, notează Bloomberg.

Alți experți, inclusiv de la Organizația Mondială a Sănătății, s-au întrebat de ce există o mare diferență între decesele din Rusia și rata oficială a mortalității prin virus. O parte a problemei este că datele despre decesele totale sunt raportate cu o întârziere de o lună, deși Raksha spune că ar putea fi puse la dispoziție mult mai devreme.

VACCINUL anti-covid al rușilor. Este important ce va urma

Potrivit demografului, datele despre decesele totale sunt colectate zilnic la Rosstat, dar apoi trimise guvernului ca raport clasificat. Când statisticile sunt publicate în cele din urmă, acestea sunt publicate vineri târziu  când mai puțini oameni sunt atenți.

Un purtător de cuvânt al Rosstat a declarat că agenția nu publică numerele zilnice, deoarece nu dorește să răspândească confuzii prin publicarea datelor brute care nu au fost verificate. El a refuzat să comenteze dacă aceste statistici sunt trimise guvernului. Oficialii Guvernului mai spun că timpul necesar pentru autopsii întârzie uneori raportarea cifrelor deceselor.

Pandemia va reduce speranța medie de viață în Rusia cu aproximativ un an până la 72,3, potrivit Raksha. Obiectivul președintelui Vladimir Putin de a crește speranța de viață la 78 până în 2030 este suficient de departe încât să poată fi atins, a adăugat el.
Anatoly Vishnevsky, profesor de demografie și cercetător la Școala Superioară de Economie din Moscova, a spus că Raksha are dreptate să critice modul în care sunt publicate datele, dar a spus că nimeni nu poate fi 100% sigur care sunt numerele reale.

„Nu cred că datele legate de sănătatea publică sau de numărul morților ar trebui ascunse”, a spus Raksha. „Este o revenire la unele dintre cele mai proaste practici ale Uniunii Sovietice”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
”Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Aeroport Băneasa
Capitalul social ar urma să crească semnificativ / Foto: Freepik
CCR nu a stabilit încă o dată la care va discuta sesizarea
Dronă /
O femeie își pune mașina la încărcat într-o stație de alimentare / Foto: Freepik
Oame pe o stradă din MOscova / Foto: Pyklr
Eoliene și panouri solare / Foto: Freepik
Putin vrea să recruteze și femei pentru frontul din Ucraina / Foto: kremlin.ru
Banca Centrală a Norvegiei, Oslo,
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Sediul ANRE
Bani
Freepik.com
freepik.com
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
freepik.com
Premierul Ilie Bolojan / Foto: Guvernul României
Bărbat cu ochelari / Foto: Freepik

Cum să îți alegi ochelarii potriviți pentru tine

Ochelarii au evoluat de la un simplu dispozitiv pentru...

TVA / Foto: DCBusiness
Permis auto / FOTO: Facebook Poliția Română
Conductă / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com
Investiții / Foto: Freepik
Uniunea Europeana
Vedere aeriană a unei localități / Foto: Freepik
Volodimir Zelenski și Ursula von der Leyen
Bursa de Valori București

pixel