Creștere economică anemică, inflație puternică: mixul macroeconomic al României se complică

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Măsurile adoptate de Guvern prin cele două pachete de reforme sunt insuficiente pentru a readuce România aproape de ţinta europeană de deficit de 3%, însă sunt suficiente pentru a evita pe termen scurt riscul unei retrogradări a ratingului de ţară, relevă o analiză a unei firme globale de servicii financiare.

"Primul pachet de reforme propus de autorităţile române a fost adoptat rapid şi a inclus creşteri iniţiale de taxe şi reduceri moderate ale unor cheltuieli, pentru a genera venituri suplimentare imediate. Al doilea pachet, negociat îndelung, a presupus majorarea cotelor de TVA la 21% şi 11%, creşterea impozitului pe dividende la 16%, creşterea accizelor la carburanţi, alcool şi tutun, precum şi alte reforme structurale. Chiar şi aşa, aceste măsuri sunt insuficiente pentru a readuce România aproape de ţinta europeană de deficit de 3%. Reformele propuse au primit numeroase critici pentru lipsa lor de ambiţie, o perspectivă pe care, în parte, o împărtăşim.

Citiţi şi: Şedinţă de Guvern. Deciziile zilei la Palatul Victoria - Detalii

Cu toate acestea, pachetele adoptate sunt suficiente, în opinia noastră, pentru a evita pe termen scurt riscul unei retrogradări a ratingului de ţară. FMI estimează reducerea deficitului de la 9,3% din PIB în 2024 la aproximativ 5,8% în 2026 - o prognoză pe care o considerăm uşor optimistă, dar care reflectă totuşi o tendinţă mai pozitivă în evaluările instituţiilor internaţionale privind România", susţin specialiştii Ebury.

 

Riscurile fiscale și tensiunile politice rămân principalele vulnerabilități

Potrivit analizei, România dispune, teoretic, de un anumit spaţiu fiscal, având un raport datorie/PIB relativ redus, de 56%, iar principalele riscuri rămân legate de politica fiscală şi de gestionarea datoriei publice.

"Principalele riscuri rămân legate de politica fiscală şi de gestionarea datoriei publice. Deşi riscul retrogradării ratingului s-a redus, obţinerea unui consens politic asupra unor reforme suplimentare ar putea fi dificilă. Tensiunile potenţiale din interiorul coaliţiei de guvernare nu pot fi excluse, iar acest lucru ar putea afecta evoluţia leului în perioada următoare", conform analizei.

 

TVA mai mare împinge inflația spre 10%, iar BNR rămâne în defensivă

Analiştii Ebury subliniază că majorarea cotelor de TVA a dus, în mod previzibil, la un avans semnificativ al inflaţiei, care s-a apropiat de 10% în ultimele două luni (9,9%) şi îşi menţin prognoza privind evoluţia leului, anticipând o depreciere uşoară şi controlată a acestuia.

"Deşi noile măsuri fiscale sunt considerate şocuri tranzitorii, ne aşteptăm ca presiunile inflaţioniste să rămână ridicate pentru o perioadă mai lungă, amplificate şi de posibile noi majorări de taxe. În aceste condiţii, nu anticipăm schimbări majore de politică monetară din partea BNR în perioada imediată, chiar dacă economia încetineşte vizibil. BNR menţine dobânda-cheie la 6,5% din august 2024, iar această poziţie este probabil să rămână neschimbată. Creşterea economică rămâne modestă - PIB-ul este aşteptat să avanseze cu aproximativ 1,5% în acest an - iar cererea internă este relativ slabă. Totuşi, pentru banca centrală, stabilitatea preţurilor rămâne prioritatea absolută. În plan extern, stimulentul fiscal masiv al Germaniei ar trebui să susţină cererea pentru exporturile româneşti anul viitor, compensând parţial slăbiciunea consumului intern. În plus, o scădere a incertitudinii globale şi continuarea absorbţiei fondurilor europene din programul PNRR (NextGenerationEU) reprezintă factori pozitivi pentru activitatea economică locală. Nu anticipăm că BNR va reduce dobânzile prea curând, însă considerăm că banca centrală va continua să intervină în piaţa valutară", spun aceştia.

 

Leul, sub presiune controlată: prognoze valute până în 2026

În opinia lor, o revenire la un regim de ancorare informală a cursului pare improbabilă, dar intervenţii pentru limitarea volatilităţii şi a unei eventuale deprecieri accelerate a leului sunt foarte posibile.

"România este cunoscută pentru gradul ridicat de transmitere a mişcărilor de curs în inflaţie, ceea ce face ca orice volatilitate valutară să fie foarte sensibilă din punct de vedere macroeconomic, mai ales în actualul context inflaţionist. Ne menţinem prognoza privind evoluţia leului şi anticipăm o depreciere uşoară şi controlată a acestuia. Pe baza acestor evoluţii, prognozele noastre pentru cursurile valutare rămân: USD/RON - scădere treptată spre 4,22 până în 2026; EUR/RON - creştere moderată spre 5,12; GBP/RON - avans spre aproximativ 5,92", se arată în analiză.

Ebury este o firmă globală de servicii financiare activă în peste 30 de pieţe la nivel mondial. Fondată în anul 2009, compania are în prezent peste 1.800 de angajaţi şi mai mult de 21.000 de clienţi. În anul fiscal 2025, Ebury şi-a crescut veniturile globale la peste 286 milioane de lire sterline. Ebury este reglementată de Financial Conduct Authority în Regatul Unit şi susţinută de investitori de top, inclusiv o participaţie majoritară deţinută de Banco Santander.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Contrabanda cu tutun
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...

Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă

pixel