Criza energetică. Vladimir Putin a găsit vinovatul și știe ce trebuie făcut

Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
Este clar că președintele rus are o obsesie
Este clar că președintele rus are o obsesie
Există o vorbă, care spune că cine se scuză, se acuză. Cam așa și cu președintele Vladimir Putin. 

Preşedintele rus Vladimir Putin a negat vineri că ţara sa are vreo legătură cu criza energetică din Europa şi a spus că dacă ţările din Uniunea Europeană vor mai mult gaz, ar trebui să ceară Ucrainei să deschidă gazoductele şi de asemenea să fie ridicate sancţiunile care împiedică deschiderea conductei Nord Stream 2 prin Marea Baltică, relatează Reuters.

Vorbind la un summit al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO) în Uzbekistan, Putin a învinuit şi ceea ce el a numit "agenda verde" pentru criza energetică şi a insistat că Rusia îşi va îndeplini obligaţiile energetice. Rusia a întrerupt aprovizionarea cu gaze către Bulgaria şi Polonia după ce ele au refuzat să plătească în ruble şi nu în valuta contractului, aminteşte Reuters

De asemenea, Moscova a închis gazoductul Nord Stream 1, care duce gaz în Germania şi spre alţi clienţi europeni, argumentând că sancţiunile occidentale împiedică reparaţii vitale. Clienţii occidentali resping această justificare ca fiind un fals pretext pentru represalii economice împotriva ţărilor care au impus sancţiuni Rusiei, notează Reuters.

Printre altele, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că el încă nu a decis dacă va participa personal la un summit al Grupului celor 20 de naţiuni în Indonezia în noiembrie. Cu toate acestea, Putin, vorbind cu reporterii în Uzbekistan după summitul regional, a spus că Rusia va fi reprezentată la reuniune, adaugă Reuters.

Pe de altă parte, Putin a declarat că obiectivul principal al 'operaţiunii speciale militare' a Rusiei în Ucraina nu s-a schimbat şi constă în 'eliberarea' completă a Donbasului. El a acuzat Occidentul că în decurs de decenii a dorit să dezmembreze Rusia şi a spus că şi-a trimis armata în Ucraina în februarie pentru a contracara acest obiectiv.

Vom vedea cum se va termina 

Evocând în public conflictul din Ucraina pentru prima dată de când a început săptămâna trecută contraofensiva forţelor ucrainene, care au dislocat armata rusă din regiunea Harkov (nord-est), Vladimir Putin a ameninţat cu bombardarea infrastructurilor ucrainene şi a afirmat: 'Vom vedea cum se va termina această (contra-ofensivă)'.

Putin a spus că Rusia nu se grăbeşte să termine campania sa militară în Ucraina, asigurând că strategia forţelor ruse nu s-a schimbat şi că acestea continuă să cucerească teritorii, potrivit AFP. 'Operaţiunile noastre ofensive în Donbas nu s-au oprit, ele avansează într-un ritm lent. Planul (de operaţiuni) nu necesită schimbare (...), nu ne grăbim', a afirmat Vladimir Putin.

Aceste declaraţii ale preşedintelui rus intervin după ce îi spusese în aceeaşi zi premierului indian Narendra Modi că va face tot posibilul pentru a termina cât mai repede conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

'Cunosc poziţia dumneavoastră cu privire la conflictul în Ucraina, îngrijorările dumneavoastră pe care le exprimaţi frecvent. Vom face totul pentru a-l termina cât mai repede posibil', a declarat Putin într-o discuţie purtată vineri în cadrul summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (SCO) la Samarkand (în Uzbekistan), conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă.

Creată în 2001, Organizaţia de Cooperare de la Shanghai grupează Rusia, China, India, Pakistan şi patru state din Asia Centrală - Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, urmând să i se alăture şi Iranul.

Citește și Xi Jinping vrea o ”ordine mondială mai dreaptă”. Presa germană: O să regrete!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Codul fiscal se modifică / Foto: Freepik

S-a prelungit termenul de înscriere în REGES-ONLINE

La propunerea Ministerului Muncii, Familiei,...

Rabla 2023. Foto: Pexels.com

Cu cât a crescut preţul locuinţelor din Bucureşti

Prețurile locuințelor din Capitală, plus 14% față de...

CE oltenia
Foto: Freepik.com
Teambuilding. Freepik.com
O femeie își alimentează mașina electrică / Foto: Freepik
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Foto: Pexels.com
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...


pixel