Autorităţile de la Sofia au pregătit o schemă pe şase luni penru a sprijini firmele afectate de preţurile ridicate, dar implementarea va depinde de votul din noul Parlament, după alegerile din 14 noiembrie.
Măsurile se vor aplica doar companiilor, preţurile electricităţii pentru gospodării fiind reglementate în Bulgaria şi vor rămâne nemodificate până la finalul anului.
"Guvernul interimar acţionează pentru a garanta accesul tuturor consumatorilor la electricitate, la cea mai bună gamă de preţuri posibilă din UE", le-a spus jurnaliştilor Ianev, adăugând că Bulgaria este printre statele membre cu cele mai scăzute preţuri.
Gazprom bagă râca între Budapesta și Kiev
În iulie, preţul mediu al electricităţii pentru gospodării era de aproximativ 115 leva/MWh în iulie. În august, preţul mediu al electricităţii pe piaţa liberalizată - folosit de companii - a urcat la 218 leva/ MWh. Luni, preţul mediu "pentru ziua următoare" (day-ahead) la Bursa de energie din Bulgaria era de 292 leva/MWh.
Autorităţile de la Sofia propun un ajutor de până la 50 leva pentru fiecare megawatt-oră de electricitate folosit de companii în primele şase luni din 2022. Dacă Bugetul pe 2021 va fi revizuit, sprijinul ar putea fi acordat din acest an, a explicat premierul interimar.
Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 250% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Vestul și Capitala conduc topul...
Calendarul fiscal al lunii...
Criza cipurilor lovește Europa,...
Capitala României se compară,...
Un proiect de lege depus la...
Peste 30 de ferme din Germania...
Prețul energiei pe piața pentru...
Coreea de Nord a găsit metodele prin care să eludeze...
Orice român își poate verifica gratuit, online, situația...
Activele fondurilor de pensii...
În timp ce România numără leii...
Probleme în achiziţia online a...
IMM România susţine necesitatea...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anuţat vineri, că va...
Curs valutar BNR, 24 octombrie...
PPC Energie introduce un nou...
Carrefour ar fi mandatat BNP...
Banca Națională a României...
Bursa de Valori Bucureşti începe ziua pe verde:...