Cum îşi păcălesc/manipulează clienţii unele magazine online. Rezultatele unei acţiuni de verificare

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Comisia Europeană a identificat practici manipulatoare în mediul online în 148 din cele 399 de magazine virtuale verificate.

Rezultatele unei acţiuni de verificare (sweep), care a vizat 399 de magazine virtuale ale unor comercianţi cu amănuntul (care vând produse variind de la textile la produse electronice), a arătat că 148 de site-uri se bazează pe practici manipulatoare, a anunţat luni Comisia Europeană.

Executivul comunitar şi autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor din 23 de state membre, din Norvegia şi Islanda (reţeaua CPC) au publicat rezultatele unei acţiuni de verificare a site-urilor web de vânzare cu amănuntul. Verificarea s-a axat, de asemenea, pe trei tipuri specifice de practici manipulatoare despre care se constată deseori că sunt utilizate pentru a-i determina pe consumatori să facă alegeri care ar putea să nu fie în interesul lor, aşa-numitele "interfeţe înşelătoare". Printre acestea se numără: numărătoarele inverse false; interfeţele web concepute pentru a-i determina pe consumatori să facă achiziţii, să cumpere abonamente sau să aleagă alte opţiuni; precum şi informaţiile ascunse.

Ancheta a arătat că 148 de site-uri conţineau cel puţin una dintre aceste trei interfeţe înşelătoare.

"Conform verificării noastre, aproape 40% din site-urile web de cumpărături online se bazează pe practici manipulatoare menite să exploateze vulnerabilităţile consumatorilor sau să îi înşele. Acest comportament este vădit reprobabil şi contravine protecţiei consumatorilor. Astăzi, dispunem deja de instrumente obligatorii cu ajutorul cărora putem contribui la soluţionarea acestor probleme şi fac apel la autorităţile naţionale îndemnându-le să recurgă la capacităţile lor de asigurare a respectării legii pentru a lua măsuri adecvate şi pentru a combate aceste practici. În paralel, Comisia revizuieşte întreaga legislaţie privind protecţia consumatorilor pentru a se asigura că aceasta este adecvată pentru era digitală, inclusiv pentru a evalua dacă interfeţele înşelătoare fac obiectul unor supravegheri adecvate", a declarat comisarul pentru justiţie, Didier Reynders.

Conform rezultatelor verificării, 42 de site-uri web au utilizat numărătoare inverse false cu termene-limită pentru achiziţionarea de produse specifice, 54 de site-uri web au direcţionat consumatorii către anumite opţiuni - de la abonamente la produse mai scumpe sau la opţiuni de livrare - fie prin designul lor grafic, fie prin alegerea limbii. De asemenea, s-a constatat că 70 de site-uri web disimulau informaţii importante sau le făceau mai puţin vizibile pentru consumatori. De exemplu, era vorba de informaţii referitoare la costurile de livrare, la compoziţia produselor sau la disponibilitatea unei opţiuni mai ieftine. 23 de site-uri web disimulau informaţii cu scopul de a manipula consumatorii îndemnându-i să îşi facă un abonament;

Acţiunea de verificare a inclus, de asemenea, aplicaţiile a 102 dintre site-urile web care au făcut obiectul verificării, dintre care 27 au recurs, de asemenea, la cel puţin una dintre cele trei categorii de interfeţe înşelătoare.

Autorităţile naţionale vor contacta acum comercianţii în cauză pentru a le solicita să îşi rectifice site-urile web şi, dacă este necesar, vor lua măsuri suplimentare în conformitate cu procedurile lor naţionale.

Pe lângă această acţiune de verificare şi ca parte a eforturilor sale mai ample de a aborda interfeţele înşelătoare pentru a completa activitatea reţelei CPC, Comisia va contacta, de asemenea, comercianţii online care au fost identificaţi într-un studiu din 2022 privind practicile comerciale neloiale în mediul digital pentru a le cere să remedieze problemele identificate aici.

În plus, Comisia colectează feedback cu privire la trei directive referitoare la protecţia consumatorilor, pentru a stabili dacă acestea asigură un nivel ridicat de protecţie în mediul digital: Directiva privind practicile comerciale neloiale, Directiva privind drepturile consumatorilor şi Directiva privind clauzele contractuale abuzive. O consultare publică este deschisă până la 20 februarie 2023. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor pentru energie electrică
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Taxa pe stîlăp / Foto: Freepik
Credit ipotecar / Foto: Freepik
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Combinatul Azomureș

Romgaz pune eticheta dură: Azomureș, „activ problematic”

Romgaz privește combinatul Azomureș ca pe un „distressed...

Dragos Pâslaru / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București

Energopetrol și MF Capital, cele mai mari creșteri pe BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...

Bursa de Valori București
Starbucks este una dintre cafenelele favorite ale chinezilor
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Freepik.com
Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu
Euro. Foto: Freepik.com
Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Wall Street / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Bursă / Foto: Freepik
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...


pixel