Cum își vor împărți AVEREA Melinda și Bill Gates

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Bill Gates o poate da afară pe Melinda din fundație. Decizie
Bill Gates o poate da afară pe Melinda din fundație. Decizie
Bill Gates, care este co-fondator Microsoft și deține 1% din compania de tehnologie, are o avere de 146 miliarde de dolari și este al patrulea cel mai bogat om din lume, potrivit Bloomberg.

Acordul de divorț ar putea fi unul dintre cele mai costisitoare din istorie. TMZ a publicat cererea de divorț în care este menționat contractul de separare.

În cererea de divorț, soții Gates au solicitat împărțirea bunurilor imobiliare, a bunurilor personale și a datoriilor în conformitate cu contractul lor de separare. Melinda nu a cerut sprijinul financiar al soțului.

Cei doi au mai spus că mariajul lor a fost „iremediabil afectat” și au cerut instanței să își încheie căsătoria la data menționată în contractul de separare, însă această dată nu a fost precizată în cererea de divorț publicată de TMZ.

Documentele depuse luni în King, Washington, o au trecută pe Melinda ca petiționară și pe Bill ca pârât.

Acordul de divorț al lui Gates ar putea fi unul dintre cele mai costisitoare înregistrate vreodată. Când CEO-ul Amazon, Jeff Bezos, și soția sa, MacKenzie, s-au despărțit în 2019, înțelegerea lor a fost ca ea să primească 38 de miliarde de dolari, sumă care a transformat-o în a treia cea mai bogată femeie din lume.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...


pixel