Cutremurele din Turcia au scumpit barilul de petrol

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Cutremurele din Turcia și Siria nu sunt însă singurele cauze
Cutremurele din Turcia și Siria nu sunt însă singurele cauze
Prețurile la țiței sunt susținute pe un trend ascendent "deoarece se așteaptă ca redeschiderea economiei chineze să ducă la o creștere semnificativă a cererii de țiței în acest an". 

Prețul petrolului a crescut marți, ca reacție la decizia autorităților din Turcia, țară greu încercare de valul de cutremure de o violență rar întâlnită, de a închide un important terminal de export turcesc. În acest contet, la ora 10:30 GMT, prețul contractelor pentru barilul marca Brent, cu extracție din Marea Nordului, cu livrare în aprilie era în creștere cu 2,30%, la 82,85 dolari. Echivalentul său american, West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în martie, a urcat cu 2,46%, la 75,93 dolari.

Peste 5.000 de persoane au fost ucise luni în sud-estul Turciei și în Siria vecină de un puternic cutremur cu magnitudinea 7,8, urmat câteva ore mai târziu de o replică puternică. Se așteaptă ca terminalul petrolier Ceyhan din Turcia să rămână închis timp de aproximativ o săptămână "perioadă necesară pentru evaluarea pagubelor provocate de mișcările pământului", spun analiștii DNB.

Acest important terminal de export gestionează de obicei un milion de barili de țiței pe zi, astfel că închiderea sa exacerbează "presiunile de aprovizionare care contribuie la creșterea prețurilor petrolului", a comentat Ricardo Evangelista de la ActivTrades.

Prețul țițeiului este, de asemenea, susținut "deoarece redeschiderea economiei chinezești, odată cu sfârșitul politicii ”zero Covid” ar trebui să ducă la o creștere semnificativă a cererii de țiței în acest an", a continuat analistul.

Un alt indicator al forței cererii este faptul că Saudi Aramco, grupul petrolier saudit, a decis să majoreze prețurile de vânzare pentru clienții săi din Asia, Europa și Statele Unite pentru luna martie. Pentru piețele asiatice, aceasta este prima creștere de preț din ultimele șase luni", a declarat John Plassard de la Mirabaud. Acest lucru "indică o creștere a încrederii în cererea de țiței, odată cu redeschiderea Chinei", spun analiștii DNB.

Citește și Cutremurele din Turcia au dus la oprirea livrărilor de petrol prin terminalul Ceyhan

Operatorul de stat al conductelor, Botas, a luat această decizie luni dimineață, după cutremurul în estul Turciei, urmat câteva ore mai târziu de un altul. Cele două cutremure au ucis peste 4.000 de persoane în Turcia și Siria și au avariat un număr enorm de clădiri și infrastructuri.

Ceyhan reprezintă un nod vital pentru vânzările de petrol din nordul Irakului și din Azerbaidjan. Portul a exportat peste 1 milion de barili pe zi în ianuarie, adică 1% din livrările globale, potrivit datelor compilate de Bloomberg. Nu au fost detectate scurgeri pe conductele care alimentează portul, a declarat oficialul, care a cerut să nu fie identificat. ....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor pentru energie electrică
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Taxa pe stîlăp / Foto: Freepik
Credit ipotecar / Foto: Freepik
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Combinatul Azomureș

Romgaz pune eticheta dură: Azomureș, „activ problematic”

Romgaz privește combinatul Azomureș ca pe un „distressed...

Dragos Pâslaru / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București

Energopetrol și MF Capital, cele mai mari creșteri pe BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...

Bursa de Valori București
Starbucks este una dintre cafenelele favorite ale chinezilor
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Freepik.com
Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu
Euro. Foto: Freepik.com
Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Wall Street / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Bursă / Foto: Freepik
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...


pixel