Arieratele bugetului general consolidat au scăzut la 520 milioane de lei
Arieratele bugetului general...
."În situaţia în care şi-ar pierde principala sursă de venit, 22% dintre respondenţii din România se aşteaptă ca economiile personale sau rezervele financiare să le ajungă mai puţin de trei luni", potrivit unui sondaj online Ipsos Mori comandat de grupul britanic International Personal Finance (IPF), care operează şi Provident Financial România, în opt ţări europene unde este prezent, precum şi în Mexic şi Australia.
Pe de altă parte, aproape un sfert (24%) nu au astfel de rezerve pentru situaţia în care ar rămâne fără venit şi doar 12% dintre ei au declarat că rezerva financiară actuală le-ar fi suficientă pentru mai mult de 12 luni.
"Rezultatele sunt similare în ţările europene care au participat la acest sondaj: 20% dintre respondenţii europeni (inclusiv cei din România) au declarat că se aşteaptă ca economiile personale sau rezervele financiare să le ajungă mai puţin de trei luni, dacă şi-ar pierde principala sursă de venit, cel mai mic procent fiind înregistrat în Spania (12%) şi cel mai mare în Estonia (24%)", susţin autorii cercetării.
În ce priveşte economisirea, 34% dintre respondenţii români au declarat că nu au pus niciun ban deoparte în ultimele 12 luni. Procentul celor cu comportament similar este mai mare doar în Mexic, 36%, dintre toate ţările sondate.
"Un rezultat surprinzător la nivelul întregii baze de respondenţi din cele 10 ţări este că bărbaţii (73%) au economisit sau au pus bani deoparte într-o măsură mai mare decât femeile (68%) în ultimele 12 luni. Acest tipar este consecvent în toate pieţele, inclusiv în România", mai arată sondajul.
În acelaşi timp, o mare parte dintre români (42%) spun că nici nu au împrumutat bani în ultimele 12 luni. Cei care au împrumutat bani au mers în proporţie de 19% către bănci şi în proporţie egală către familie şi prieteni (17%). Prin comparaţie, 67% dintre spanioli nu au luat un împrumut, iar procentul este apropiat în Ungaria (63%) şi Cehia (64%).
Cum pot câștiga românii SALARII MARI în România
Conform sondajului, după luarea în considerare a cheltuielilor şi a veniturilor lunare, mai mult de jumătate dintre românii chestionaţi (61%) au declarat că le rămâne o sumă mică de bani în fiecare lună. Aproximativ 18% dintre respondenţi au spus că rămân cu o sumă potrivită, în timp ce 13% au afirmat că nu rămân cu nimic. Doar 3% dintre respondenţi au declarat că rămân cu o sumă mare de bani. Situaţia este similară şi în ţările europene care au participat la sondaj - 51% dintre respondenţii europeni (inclusiv cei din România) spun că rămân lunar cu o sumă mică de bani, în timp ce 15% nu rămân cu niciun ban.
Circa 43% dintre românii intervievaţi care au luat un credit în ultimele 12 luni de la o bancă/IFN sau de la o companie specializată în împrumuturi rapide (*114 respondenţi) au împrumutat o sumă cuprinsă între 401-2.000 de euro, în timp ce 30% dintre aceştia au împrumutat mai mult de 2.000 de euro. 23% au împrumutat o sumă mai mică de 400 de euro.
Aproximativ 27% dintre românii participanţi la studiu au spus că vor lua cu siguranţă sau că vor lua cel mai probabil un împrumut personal în următoarele 12 luni.
Întrebaţi cât de încrezători sunt în nivelul de cunoştinţe pe care le au despre produsele şi serviciile financiare, 54% au declarat că sunt încrezători, în timp ce 42% dintre respondenţi au declarat că nu sunt încrezători.
Citește și: Rata șomajului în România. Unde este călcâiul lui Ahile
Studiul a fost realizat de Ipsos Mori la comanda Provident, pe un eşantion de 5.027 persoane cu vârsta din Cehia, Ungaria, Polonia, România, Spania, Australia, Mexic Lituania, Letonia, Estonia. 500 respondenţi au fost din România.
Ipsos MORI a derulat, la comanda IPF, un sondaj online în rândul populaţiei adulte cu vârste cuprinse între 18-75 de ani din Australia, Republica Cehă, Ungaria, Mexic, Polonia, România şi Spania şi în rândul populaţiei adulte cu vârste cuprinse între 18-65 de ani din Lituania, Estonia şi Letonia. Ipsos MORI a intervievat un eşantion total de 5.027 de persoane (câte 500 în Spania, Mexic, Polonia, România, Letonia şi Estonia, 510 în Ungaria, 502 în Lituania şi 505 în Australia). Sondajul s-a desfăşurat în perioada 30 iulie - 20 august 2021.
Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din lume. Grupul are 1,7 milioane de clienţi în 9 ţări din Europa, precum şi în Mexic şi Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală şi de Sud-Est şi companie internaţională listată la Bursa din Londra. Din 2006, Provident a investit în România peste 325 de milioane de euro şi a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 113 milioane de euro. Cu aproape 2.000 de angajaţi, compania este al doilea cel mai mare angajator britanic din România. Provident dezvoltă şi susţine diverse proiecte de responsabilitate socială - programe de educaţie financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate - în care a investit până acum peste 1,2 milioane de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Arieratele bugetului general...
Favoriți în sondaje,...
România, în fruntea producției...
Se dorește verificarea...
După o serie impresionantă de...
Litiul, cobaltul și nichelul...
Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...
Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică
Angajații federali obligați să...
Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...
SUA apără acordul propus de...
O decizie dificilă pentru...
Președintele argentinian Javier...
Care este țara europeană care plătește abonamentul...
Guvernul s-a decis în privința...
Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...
Rating susţinut de apartenenţa...
Cum poți obține 500 de lei de...
Un avertisment adresat în...
Ministrul Finanțelor se află la...
Declinul social-democraților...
Portofoliul Berkshire Hathaway,...
SUA reacționează la taxele...
Reciclarea textilelor,...
Pe de altă parte, Bitpanda, a...
Rețea extinsă de conducte...
Termenele de livrare care ar putea determina...