Arieratele bugetului general consolidat au scăzut la 520 milioane de lei
Arieratele bugetului general...
Astronauţii americani Bob Behnken şi Doug Hurley, care au ajuns pe ISS în data de 31 mai, se vor îmbarca în capsula Crew Dragon sâmbătă seară în jurul orei 21:30 GMT şi vor ameriza în una dintre cele şapte zone alese din Golful Mexic sau din Oceanul Atlantic, duminică, în jurul orei 18:48 GMT.
NASA şi SpaceX monitorizează în această perioadă traiectoria uraganului Isaias, inclus în categoria 1, care se apropie de coastele estice ale statului american Florida şi care ar putea să îi oblige pe inginerii de la sol să amâne revenirea celor doi astronauţi pe Terra pentru săptămâna viitoare.
Covid-2031 sau BACTERIE EXTRATERESTRĂ? Experții spun că poate DISTRUGE LUMEA
Potrivit AFP, NASA a anunţat că va lua o decizie cu aproximativ şase ore înainte de ora la care capsula Crew Dragon ar trebui să se desprindă de ISS.
"Avem multe oportunităţi de amerizare în această zonă în luna august şi nu ne grăbim să îi aducem acasă", a declarat Steve Stich, directorul departamentului de zboruri cu echipaj comercial din cadrul NASA, adăugând că următoarea fereastră de amerizare se deschide luni, dacă uraganul Isaias va obliga agenţia spaţială americană să decidă amânarea revenirii celor doi astronauţi pe Terra.
Steve Stich a mai spus că noua capsulă Crew Dragon, care poate să transporte până la şapte astronauţi, se află într-o stare "foarte sănătoasă" după andocarea sa pe 31 mai cu staţia spaţială, unde astronauţii au realizat mai multe teste şi au monitorizat modul în care vehiculul creat de SpaceX se comportă de-a lungul timpului în spaţiu.
Dacă amerizarea va fi încununată cu succes, capsula Crew Dragon va bifa astfel şi testul său final, de importanţă majoră, pentru a demonstra că poate să transporte astronauţi spre şi dinspre ISS - o sarcină pe care compania SpaceX a realizat-o deja de mai multe zeci de ori cu capsule de tip cargo, dar niciodată până acum cu echipaj uman.
SpaceX, creată de antreprenorul miliardar Elon Musk, a devenit prima companie privată americană care a trimis oameni pe orbita terestră în mai 2020 odată cu lansarea capsulei Crew Dragon, la bordul căreia s-au aflat Bob Behnken şi Doug Harley, care, la finalul acestei misiuni, vor fi petrecut în spaţiu o perioadă de peste două luni.
Aceasta este prima misiune prin care NASA a lansat un vehicul spaţial cu echipaj uman de pe sol american după retragerea din circulaţie a navetelor americane în 2011. De atunci, Statele Unite au depins de programul spaţial al Rusiei pentru a putea să trimită astronauţi americani la bordul ISS.
Sperând să dinamizeze piaţa lansărilor spaţiale comerciale, NASA a atribuit companiilor private SpaceX şi Boeing contracte în valoare cumulată de aproape 8 miliarde de dolari în 2014 pentru a dezvolta capsule spaţiale, experimentând un model de business ce va permite agenţiei spaţiale americane să cumpere locuri pentru astronauţii săi la bordul vehiculelor dezvoltate de cele două firme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Arieratele bugetului general...
Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...
România, în fruntea producției...
Favoriți în sondaje,...
Se dorește verificarea...
După o serie impresionantă de...
Litiul, cobaltul și nichelul...
Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...
Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică
Angajații federali obligați să...
Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...
SUA apără acordul propus de...
O decizie dificilă pentru...
Președintele argentinian Javier...
Care este țara europeană care plătește abonamentul...
Guvernul s-a decis în privința...
Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...
Rating susţinut de apartenenţa...
Cum poți obține 500 de lei de...
Un avertisment adresat în...
Ministrul Finanțelor se află la...
Declinul social-democraților...
Portofoliul Berkshire Hathaway,...
SUA reacționează la taxele...
Reciclarea textilelor,...
Pe de altă parte, Bitpanda, a...
Rețea extinsă de conducte...