Donald Trump i-a lăsat o SCRISOARE lui Joe Biden

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Joe Biden îi INTERZICE total lui Trump să mai facă acest lucru
Joe Biden îi INTERZICE total lui Trump să mai facă acest lucru
Preşedintele american Donald Trump i-a lăsat o scrisoare succesorului său Joe Biden miercuri înainte de a pleca de la Casa Albă, a declarat pentru France Presse Judd Deere, purtător de cuvânt al executivului, cu câteva minute înainte de plecarea sa, relatează AFP.

Donald Trump, care a refuzat să-şi accepte înfrângerea timp de peste două luni, nu l-a felicitat niciodată pe Joe Biden pentru victorie.

Scrisoarea lăsată în Biroul oval pentru succesorul său de către preşedintele la final de mandat este o tradiţie americană.

"Nu suntem decât ocupanţi vremelnici ai acestui post", i-a scris lui Trump fostul preşedinte Barack Obama în urmă cu patru ani. "Asta face din noi gardieni ai instituţiilor şi ai tradiţiilor democratice precum statul de drept, separaţia puterilor, protecţia drepturilor civile pentru care s-au luptat strămoşii noştri", a adăugat Obama, primul preşedinte de culoare a SUA.

Banalul ceai te poate ajuta să scapi de coronavirus. Așa susțin japonezii

În încheiere Obama i-a urat lui Trump "noroc", declarându-se gata să-l ajute "în orice mod va putea".

Dintre toate aceste scrisori lăsate de la un preşedinte la altul, cea lăsată pe 20 ianuarie 1993, de republicanul George H.W. Bush succesorului său democrat Bill Clinton, a impresionat cel mai mult prin demnitatea şi clasa sa, notează AFP.

Evocând sentimentul său de "uimire şi de respect" în momentul în care a intrat în prestigiosul Birou oval patru ani mai devreme, el a adăugat: "Vor exista momente foarte grele (...) Dar nu lăsaţi criticile să vă descurajeze sau să vă facă să schimbaţi traiectoria".

"Veţi fi noul nostru preşedinte când veţi citi aceste rânduri", mai menţiona al 41-lea preşedinte al SUA.

"Vă susţin în totalitate. Mult noroc", a mai spus el în scrisoarea adresată fostul său adversar care tocmai îi răpise şansa unui nou mandat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF

ANAF schimbă două formularele-cheie pentru firme

ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...

Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Portul Constanța
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vama Nădlac / Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com

pixel