Doza trei și vaccinarea obligatorie. Declarația premierului Florin Cîțu

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat miercuri că trebuie să discute în prealabil cu experţii despre posibilitatea vaccinării obligatorii a anumitor categorii de personal. Pe de altă parte, șeful Executivului a anunțat că, începând cu data de 28 septembrie, va începe administrarea celei de-a treia doze, cu oricare dintre vaccinurile Pfizer BioNTech, Moderna şi Astra Zeneca.

Precizările au fost făcute în contextul în care, marţi, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că vaccinarea anti-COVID-19 va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale.

"Propunerile trebuie să vină de la experţi, nu trebuie să vină doar de la noi, politicienii. Nu putem să spunem: vaccinarea obligatorie. Până la urmă, trebuie să ne gândim ce se întâmplă dacă cineva face vaccinarea obligatorie în sistemul medical şi dacă cineva chiar nu vrea să se vaccineze. Care sunt paşii următori? Îi desfiinţăm contractul de muncă? Ce facem? Până la urmă, trebuie să gândim toţi paşii, dacă ceva devine obligatoriu. De aceea eu eram adeptul acelei testări, pentru că orice pacient care merge la un spital se testează pe banii lui. Mi se pare normal ca şi în partea cealaltă, medicul, dacă nu vrea să se vaccineze, să se testeze tot pe banii lui, pentru a nu îmbolnăvi un pacient care s-a testat pe banii lui. Discuţia despre vaccinarea obligatorie daţi-mi voie să o am cu experţii. Dacă o să fie concluzia că aceasta este cea mai bună soluţie, eu sunt de acord", a arătat Cîţu într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria. 

În același timp, premierul a anunţat că s-a luat decizia ca, începând cu data de 28 septembrie, să înceapă administrarea celei de-a treia doze, cu oricare dintre vaccinurile Pfizer BioNTech, Moderna şi Astra Zeneca, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua.

"Astăzi a avut loc şedinţa CNCAV, la care au participat membrii comitetului alături de reprezentanţii instituţiilor implicate în campania naţională de vaccinare împotriva COVID - Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului, Institutul Naţional de Sănătate Publică - şi am luat decizia ca, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile Pfizer BioNTech, Moderna, Oxford Astra Zeneca, să înceapă doza a treia. Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială", a spus Cîţu.

Citește și Dezvăluiri incendiare: Planul diabolic al experților chinezi de la Wuhan

”Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel”, a mai transmis, la rândul său,  CNCAV.

Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare. Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

SUA vs China
Muncitor

Germania 2025: Sectoarele cu potențial ridicat de investiții

Germania, prima economie a Europei, rămâne un pilon de...

Bani. Foto: Freepik.com
Criptomonede / FOTO: Freepik
Bursa / sursa foto: Pexels.com / Anna Nekrashevich
Inteligența artificială / Foto: Freepik
Radar / Foto: Freepik
CNE Cernavoda
S&P Global
Google
Bună dimineața! / FOTO: Freepik
Tanczos Barna / Foto: gov.ro

Tanczos Barna cere formarea rapidă a unui guvern responsabil

Ministrul Finanțelor lansează o serie de avertismente.

Robotul Vulcan / FOTO: Captură ecran
Mașină / FOTO: Freepik

În timp ce industria auto frânează, Ferrari accelerează

Ferrari nu cunoaște criza: profituri record într-un...

Estimări și calcule / FOTO: Freepik
Bitcoin

Prețul Bitcoin se apropie de 104.000 de dolari

Bitcoin a crescut semnificativ vineri, depășind în goană...

Foto: Oana Pavelescu
Foto: Freepik.com
Șantierul Naval Damen Mangalia
Tancuri

Germania nu exclude un împrumut comun al UE pentru apărare

O deschidere condiționată pentru finanțare comună.

Conducte de gaze / Foto: Freepik
China / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com
Bani
Drepturile angajaților / FOTO: Freepik

Clauzele abuzive din contractele de muncă

O clauză frecvent întâlnită în unele contracte...

Concedieri

Multinațională, concediază 10.000 de angajați

Compania va suporta toate costurile de restructurare.

Guvern sediu
Termocentrală
Foto: REUTERS

pixel