Dumitru Chisăliță: Cardurile pentru energie nu sunt suficiente. Mai este necesar ceva

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Expertul în energie afirmă programul ar fi trebuit să demareze mai demult
Expertul în energie afirmă programul ar fi trebuit să demareze mai demult
EXCLUSIV
Profesorul Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, invitat la emisiunea ”Totul despre bani”, realizată de redacția DCBusiness, a făcut câteva aprecieri interesante și despre cardurile pentru energie.

Întrebat dacă tichetele pentru plata energiei care se dau de către stat persoanelor vulnerabile este un programul sustenabil și dacă ar mai trebui luate și alte măsuri complementare, Dumitru Chisăliță a spus că: ”Cred că programul cumva a început în 2020-2021, prin Legea clientului vulnerabil care s-a aprobat practic, în octombrie 2021, și care venea cu o astfel de idei. Cumva, atunci oamenii au dat înapoi din mai multe considerente, dar cred că dacă acest program ar fi fost introdus încă din 2021 până la momentul de față s-ar fi eliminat diversele erori care există în momentul de față. Adică le-am fi depistat și le-am fi îmbunătățit si ar fi creat, în primul și în primul rând, o corectă și mai bună trecere peste ceea ce a însemnat criza gazelor, criza energiei electrice de la  sfârșitul anului 2021, începutul anului 2022”, a explicat expertul. 

Expertul în energie a adăugat că el crede ”că este modelul care ar trebui să fie urmat, dar el trebuie să fie însoțit de mai multe direcții. Și aș nominaliza aici doar una. Practic, o eficiență energetică și economică foarte ridicată, pentru că în România una dintre marile probleme nu o reprezint prețul, ci reprezintă pierderile foarte mari pe care le avem. Dacă la nivelul unei case există posibilitatea să reduci la jumătate costurile prin diverse metode de creștere a eficienței, asta înseamnă că exista posibilitatea să plătești același cost din anul 2021 fără să fi venit cu nicio măsură de tip subvenție și respectiv plafonare”.

Dumitru Chisăliță a mai precizat că în acest caz: ”Doar că, dacă s-ar fi făcut acest mecanism înainte de criză, deoarece astfel de mecanisme nu se pot aplica ÎN CRIZĂ, el ar fi creat premisele favorabile atât pentru a trece ușor criza prin 2022, cât și pentru perioadele viitoare”, a punctat specialistul care a mai adăugat că România cu siguranță va mai trece prin astfel de situații critice iar modul prin care consumatorii români vor trece prin acestea vor fi unele dramatice dacă nu se iau măsuri din timp.

Cum pot fi sprijiniţi cei care îşi reabilitează locuinţele. Dumitru Chisăliță: Aceasta trebuie să fie recompensa pentru cei care investesc

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a vorbit la emisiunea ”Totul despre bani”, și despre modul în care pot fi oamenii stimulați să își îmbunătățească caracteristicile termo-tehnice ale locuințelor.

Dumitru Chisăliță a explicat cum ar putea statul că încurajeze cetățenii să investească în reabilitarea termică a locuințelor: ”Cred că lucrurile trebuie să fie duse într-o zonă de mix în care, pe lângă banii propriu-ziși care ți-i dă cineva, mă rog, de la primărie,  fonduri de unde or fi ele, să conștientizeze că o investiție în eficiență înseamnă bani mai mulți pentru alte activități, înseamnă facturi mai puține, aspecte care astăzi, din păcate, nu sunt coroborate.

Și vă dau un exemplu. Dacă eu cheltui cu un apartament, să zicem două mii de euro astăzi ca să îl îmbunătățesc prin caracteristici termo-tehnice, un element care ar trebui să se reflecte este în factură și un alt element ar trebuie să fie impozitul. Pentru că în ultimii doi ani de zile factura mi-a crescut, eu nu percep acea investiție. Chiar dacă ea în fapt mă ajută dat fiind faptul că altfel aș fi avut facturi și mai mari, însă nu o percep ca fiind o investiție rentabilă”, a explicat expertul în energie și a continuat arătând că: ”Și a doua chestiune este când mă duc la impozit. De asemenea, în fiecare an impozitul crește. Indiferent dacă eu fac ceva sau nu fac ceva. Izolezi, nu izolezi bine, tot îmi crește impozit. Ori lumea trebuie să înțeleagă și să abordeze lucrurile inteligent, în sensul că, cei care au făcut ceva sunt premiați, ceilalți sunt sancționați”. Citește mai mult AICI

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Premierul Ilie Bolojan / Foto: Guvernul României
TVA / Foto: DCBusiness
Investiții / Foto: Freepik
Vedere aeriană a unei localități / Foto: Freepik
Volodimir Zelenski și Ursula von der Leyen
Bursa de Valori București
Bărbat cu umbrelă roșie merge prin ploaie / Foto: MTI
Pensionari
Donald Trump și fii săi, Eric Trump și Donald Trump Jr. la Casa Albă
Dosare / Foto: Arhivă
ANAF și insolvența / Foto: DCBusiness
În 2021 erau 9.600 de pensii speciale
ABandonul nou născuților a devenit un fenomen extrem de grav
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Goldman Sachs, New York
Întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska
Date personale / Foto: Freepik
Vladimir Putin și Donald Trump în timpul întâlnirii din Alaska

Trump după întrevederea cu Putin: O întâlnire de nota 10

Președintele american Donald Trump a confirmat, într-un...

Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Furtună
Vladimir Putin și Donald Trump în timpul întâlnirii din Alaska
Transelectrica / FOTO: Facebook
Dosare
Bucureștiu în 1888
Agent imobiliar / Foto: Freepik
Gara de Nord / Foto: Oana Pavelescu

pixel