Cercetătorii au studiat mormântul cu ajutorul unui radar special și au descoperit un spațiu necunoscut până acum, situat chiar lângă locul de veci. Zona găsită are circa 2,5 metri înălțime și tot atâta în lățime.
Teoria referitoare la Nefertiti a fost avansată, prima dată, în 2015, de un egiptolog britanic, care a declarat că în spatele mormântului lui Tut s-ar afla mai multe camere secrete. Ipoteză respinsă categoric de majoritatea cercetătorilor, dar care, ulterior, au ajuns la aceeași concluzie.
În raportul său publicat în revista științifică Nature, echipa lui Mamdouh Eldamaty vine cu noi dovezi în susținerea teoriei sale privind existența camerei secrete unde și-ar dormi somnul de veci frumoasa Nefertiti.
Citește și Statuile de piatră din Insula Paștelui. Misterul a fost descifrat
Această descoperire revoluționară este ”extrem de incitantă”, a comentat Ray Johnson, egiptolog la Universitatea din Chicago, dar care nu face parte din echipa de cercetători. ”Este clar că există ceva de cealaltă parte a zidului de nord al camerei funerare”, a spus el pentru Nature.
Mormântul lui Tutankhamon a fost descoperit pentru prima dată în 1922. Faraonul s-a stins misterios la vârsta de 19 ani după ce a domnit timp de 10 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...
Curs valutar BNR, 13 ianuarie.
Informaţii oficiale de la INS.
Speranță temperată de...
Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...
Registrul fiduciilor, sub lupa...
Bucureștiul conduce topul...
Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.
SALROM a depus un nou proiect...
Temu, amendată în Polonia.
Supremația Toyota continuă:...
Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...
Cele 7 fonduri de pensii...
Firmele din România sunt puse...
Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...
Curs valutar BNR, 12 ianuarie 2026.
Emisiune dedicată celor care au...
Informaţiile zilei de la BNR...
Ziua de marţi, 13 ianuarie,...
Implicarea tot mai vizibilă a...
A fost convocat Comandamentul...
Trei companii îşi dispută...
Autoritățile au accelerat,...
Guvernul României a transmis o...