Prim-ministrul Marcel Ciolacu și Guvernul României susțin adoptarea în Parlament, într-un termen cât mai scurt, a proiectului pentru eliminarea inechităților privind pensiile militare, respectiv propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții asociațiilor rezerviștilor militari.
”Respectul față de militari înseamnă, pentru mine, în primul rând respectarea drepturilor. Susțin cu fermitate adoptarea proiectului prin care să fie eliminate inechitățile în aplicarea pensiilor militare într-un ritm accelerat: săptămâna viitoare va fi aprobat în Camera Deputaților, iar în două săptămâni va trece și de Senat. Fac apel către toți competitorii politici să nu mai folosească instituțiile statului în lupta electorală. Armata României, Poliția Română și toate celelalte instituții din sistemul național de apărare nu trebuie amestecate în disputele politice”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Guvernul României a aprobat în ședința de Guvern de miercuri 23 octombrie 2024 punctul de vedere cu privire la această inițiativă legislativă.
La întrevederea premierului Marcel Ciolacu au mai participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona-Bucura Oprescu, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...
Ministrul Energiei, Bogdan...
O nouă controversă diplomatică...
Canada și China au convenit...
Ministerul Investițiilor și...
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...
Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...
Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...
Agenția Națională de...
Creșterea tarifelor RCA,...
România sub presiune energetică.
UE, pregătită de contraatac:...
Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...
Ministrul Finanţelor explică de...
Ministrul Economiei, Irineu...
Autoritatea Vamală Română...
Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...
Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...