Aproape 1 miliard de euro pentru IMM-uri: statul modifică schema Tranziției Juste
Ministerul Investițiilor și...
Cum de s-a gândit să vorbească despre alte civilizații din Univers? Simplu: a răspuns la o întrebare care i-a fost pusă pe Twitter.
Excentricul miliardar american a spus că, după părerea lui, în Sistemul solar suntem, după toate probabilități, singuri. Ceea ce nu înseamnă că, dincolo de granițele acestui spațiu din Univers nu pot exista planete ce găzduiesc civilizații mai mult sau mai puțin dezvoltate.
În același timp, Musk a subliniat că nu trebuie, totuși, exclusă posibilitate ca viață să existe în Sistemul nostru Solar. Unde? Poate sub ghețarii de pe Europa, satelitul planetei Saturn sau sub suprafața planetei Marte.
Citește și Astronaut britanic: Extratereștrii există, doar că noi nu îi vedem
Omul de afaceri și inventatorul american nu este singurul care consideră aceste obiecte drept potențiale gazde a unor forme de viață din spațiu. Un punct de vedere similar a fost exprimat, de exemplu, de profesorul britanic Monica Grady.
Membră a corpului didactic de la Open University, ea crede că Planeta Roșie ar putea adăposti bacterii, în timp ce pe Europa sunt mari șanse să existe forme mai evoluate de viață, ceva comparabil cu inteligența caracatițelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Investițiilor și...
ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...
Cel de-al doilea apel pentru...
Ministrul Energiei, Bogdan...
România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...
O nouă controversă diplomatică...
Canada și China au convenit...
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...
Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...
Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...
Agenția Națională de...
Creșterea tarifelor RCA,...
România sub presiune energetică.
UE, pregătită de contraatac:...
Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...
Ministrul Finanţelor explică de...
Ministrul Economiei, Irineu...
Autoritatea Vamală Română...
Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...
Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...