Adrian Vasilescu (BNR), despre criză. Ce urmează în următoarele luni: România are nevoie de un ”timp tampon”. Inflația, ATIPICĂ

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Cu alte cuvinte, trebuie să avem răbdare
Cu alte cuvinte, trebuie să avem răbdare
Adrian Vasilescu a vorbit despre caracterul specific al inflației în România, despre ce se va întâmpla în următoarele luni și a explicat ce înseamnă ”timp tampon”.

”Această inflație, dacă ar fi de sorginte internă, am vedea ce am face cu ea. Dar, din păcate, este inflație globală, care mătură planeta din America și până în Japonia. Statele Unite nu au mai avut o asemenea inflație din 1970. Banca Centrală Europeană se laudă cu o inflație ceva mai mică, de 5%, dar o inflație de 5% trebuie calculată de acolo de unde a plecat. Iar ea a plecat de la o inflație sub zero, deci tot la 7% se ajunge”, a subliniat Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR. 

Oficialul Băncii Naționale Române a precizat că inflația este peste tot și are aceleași cauze, vezi criza energetică, ale cărei rădăcini au tot crescut în ultimele trei decenii și care a venit acum la scadență, lovind întreaga planetă și, implicit, și pe noi. 

Efecte haotice ale liberalizării

Vasilescu a evocat și alt factor, de acestă dată intern. El spune că ”inflația noastră este cam de 80% creată de inflația globală cu efecte, la noi, din criza energetică, dar mai sunt 20% care vin din efectele haotice ale liberalizării prețurilor la gaze, în vara anului 2020 și la energie electrică, în 2021. De atunci, ne tot luptăm cu aceste prețuri la energie, care au efecte foarte adânci. 

Dacă ne uităm la tabloul inflației din România, o vă vedem că el are un specific, este în afara definiției inflației. Pentru că inflația înseamnă, peste tot în lumea aceasta, o creștere generalizată a prețurilor de consum. Dacă însă privim cu atenție tabloul prețurilor de consum din România, nu este vorba despre o creștere generalizată. 

Oricum este grav

Sunt câteva prețuri care au făcut, practic, explozie: prețul la gaze cu 40%. Plecăm de la o axiomă: inflația trebuie să fie de 2%, nici mai mult, nici mai puțin. Când este sub acest prag este grav, când este peste, este grav. Dar când ai o creștere de 40% la gaze naturale, al 20 și ceva de procente la energia electrică, când combustibilul care are 800 de puncte în coșul de consum care are 10.000 de puncte, la care se mai adaugă și țigările, care au și ele un efect puternic asupra inflației, nimic nu poate fi bun”, a apreciat consilierul guvernatorului BNR. 

Citește și Adrian Vasilescu: Anul 2022 va fi anul noii normalități

”În opinia mea, actualele măsuri adoptate de autorități, care vor ajunge la scadență, la 31 martie, este vorba despre plafonare și compensarea prețurilor la energie, au produs un efect. Și inflația s-a mai domolit, dar și oamenii au avut anumite înlesniri. O plafonare și o compensare pe termen lung sau foarte lung, nu este posibilă într-un sistem de economie de piață. Este posibil numai pe parcurs. 

Nu poate dura mai mult 

Eu cred că sunt două lucruri la care trebuie să fim atenți. În primul rând: aprilie este luna Paștelui. Ar fi trist să vedem cum imediat după ridicarea acestor măsuri, să vedem inflația explodând. Dar asta este, totuși, o chestiune obiectivă. Problema subiectivă foarte importantă este că România are nevoie, în momentul de față, de un timp tampon, pentru a pregăti bine, așa cum nu a făcut-o începând cu iulie 2020, când s-au liberalizat prețurile la gaze și din ianuarie 2021, când s-au liberalizat prețurile la energie electrică, tranziția necesară. 

Un timp tampon care nu poate fi mai lungă de șase luni după luna aprilie. Adică până se apropie următoarea iarnă. Și mai este o altă mare problemă. Criza energetică este globală și se manifestă puternic în toate țările, inclusiv la noi. Iar vocile importante din această lume care au abordat subiectul au spus la unison că există o singură soluție. Și anume investițiile”, a adăugat Vasilescu la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Se elimină unele taxe

Schimbare majoră în Codul fiscal: Dispar o serie de obligații 

Se taie contribuții! Guvernul elimină o parte din taxele...

Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Tiktok
Wall Street. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan
Port petrolier pe insula Karg
Taxele vamale ar putea fi amânate
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Ford

Ford anunţă un program de concedieri voluntare

Ford anunţă un program de concedieri voluntare la uzina...

Steagul Bulgariei
Freepik.com
Freepik.com
Salariu / Foto: pexels.com

Scădere a salariului mediu net. Cifre oficiale de la INS

Câştigul salarial mediu brut în România a scăzut cu...

Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor

Sindicaliştii din ANAR protestează, vineri, în faţa...

Foto: Freepik.com
Bitcoin / FOTO: Freepik
Foto: Facebook Alexandru Nazare
Freepik.com
Ministerul Finanțelor
Foto ilustrativ / Foto: Freepik
Blue Air

Blue Air a intrat în faliment

Infinexa a deschis procedura de faliment pentru compania Blue Air Aviation,...

Curs valutar
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
Avion / FOTO: Freepik
O nouă zi cu pierderi
Evaziune fiscală / Foto: Freepik
Investiție imobiliară / Foto: Freepik
ASEAN 2025

pixel