Euro va sări pragul de 5 lei în următoarele luni, anticipează specialiştii. Cu cât se va vinde peste un an

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Euro
Euro
Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociația CFA România a crescut în luna octombrie 2023.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut în luna octombrie, (cu 5,6 puncte) la valoarea de 53,0 puncte. Această situație s-a datorat creșterii ambelor componente ale indicatorului. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2024) a scăzut față de exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 6,28%.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 76% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0097 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0541 lei pentru un euro.

 

Adrian Codirlașu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România declară: “Anticipatiile de reluare a creșterii economice în 2024 pe fondul majorărilor de cheltuieli publice probabil au condus la sporirea încrederii în economie. De asemenea, procesul dezinflationist va continuă, însă într-un ritm mult mai lent, rată inflației fiind anticipată să rămână peste 6% la finalul anului viitor, principalul risc asupra procesului dezinflationist rămânând politică fiscală.”

Previziunile analiștilor în ceea ce privește cei mai importanti indicatori macroeconomici

 

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 47% dintre participanți anticipează o scădere a acestora în timp ce tot 47% dintre participanți anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea 58% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, iar 29% că sunt corect evaluate. 

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an: valoarea medie a anticipațiilor este de 5,6%. Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creștere a PIB real a înregistrat valoarea de 2,0%. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53% în următoarele 12 luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com

pixel