Evacuări masive din Afganstan. Peste 13.000 de oameni, extrași în 24 de ore

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Germania și SUA au evacuat un număr impresionant de oameni in 24 de ore
Germania și SUA au evacuat un număr impresionant de oameni in 24 de ore
Germania a evacuat aproape 3.000 de oameni originari din 43 de ţări de pe aeroportul din Kabul, în timp ce Statele Unite au scos în numai 24 de ore 10.400 de persoane din Afganistan, relatează Reuters.

Printre cei evacuaţi de Germania se află 143 de germani, în jur de 1.800 de afgani şi circa 350 de cetăţeni ai Uniunii Europene, a declarat luni, la Berlin, Eberhard Zorn, inspector general al Bundeswehr.

El a mai spus, potrivit Associated Press, că, potrivit estimărilor lui, circa 5.000 de persoane aşteaptă să fie evacuate de pe aeroportul din Kabul.

Generalul Zorn a mai afirmat că în zborurile Germaniei circa 50% din afganii evacuaţi sunt femei.

Germania a transportat duminică provizii pe aeroportul din Kabul, pentru a ameliora situaţia de pe acest aeroport, printre care scutece şi alimente pentru copii.

Tony Blair, despre retragerea ''inutilă'' din Afganistan: Rusia profită de asta

"Situaţia din faţa porţilor rămâne dificilă, aş putea chiar s-o numesc dramatică, pentru că acumularea de persoane care vor să ajungă pe aeroport este enorm de mare şi există un potenţial suplimentar pentru violenţă în acest grup", a mai spus Eberhard Zorn.

În acelaşi timp, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a declarat luni că Germania estimează că numărul cetăţenilor germani aflaţi încă în Afganistan ar fi format din trei cifre.

"În acest moment estimăm că există un număr mic, format din trei cifre, de cetăţeni germani", a spus el în cadrul unei conferinţe de presă de la Berlin.

Un oficial al Casei Albe a anunţat, pe de altă parte, că armata SUA a transportat aproximativ 10.400 de persoane din Kabul în ultimele 24 de ore, iar 61 de avioane ale coaliţiei au ajutat la evacuarea a 5.900 de persoane.

De la 14 august, SUA au scos 37.000 de persoane din Afganistanul controlat de talibani sau au ajutat la evacuarea lor, a spus oficialul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Contrabanda cu tutun
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...

Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă

pixel