Poți plăti mai puțin la curent fără panouri? Da, dacă ai asta
Într-o perioadă în care...
”Practic bugetarea multianuală va fi reintrodusă din 2023 dar vom începe cu acest buget și mă uit la bugetul din 2021 și la cel din 2022 și vă spun că aceasta este discuția cu Comisia Europeană. Astfel, reformele pe care le aplicăm în 2021 vor avea un impact real în 2022. Deci este un pic mai laborioasă această muncă, dar, în premieră, introducem această bugetare multianuală care va fi în efect din 2024”, a conchis Florin Cîțu.
Reacția Elenei Cristian la afirmațiile premierului nu au întârziat, analistul spunând că: ”Îmi vine să mă tăvălesc de râs. Domnul Cîțu, fost ministru de Finanțe un an și ceva, acum premier, ne vorbește de bugetul multianual. Asta după ce primul buget din mandatul său de ministru a fost trecut, în premieră în România, prin asumare, iar cel de anul ăsta va fi gata cu trei-patru luni întârziere. Asta e culmea bugetului: să vorbești despre buget multianual când tu nu ești în stare să faci unul anual. Va ieși un buget retroactiv, adică îl va termina odată cu exercițiul bugetar la care se referă. Și cum va arăta bugetul multianual? Ca un program de guvernare aruncat la coș după alegeri?”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Într-o perioadă în care...
Premierul Ilie Bolojan a lansat...
Companiile care aleg să își...
Romgaz privește combinatul Azomureș ca pe un „distressed...
Formularea aparent tehnică din...
Curs valutar BNR, 23 februarie...
Dobânzile la care statul român...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...
Legea relansării economice...
Cafeneaua operată de Starbucks...
Proiect de modificare a Legii...
Indicele ROBOR la trei luni a...
Startup-urile din România au...
Prețul motorinei a sărit de...
Indicii bursieri americani au...
Pentru publicul larg, Horia...
Exporturile firmelor germane...
Ghid stocare energie 2026...
Mișcările bruște ale aurului la...
China presează SUA să elimine...
Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...
Productivitatea în sectorul informației și...