Garanti Bank obține creditare de la Banca Mondială

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Economiile sunt pe primul loc
Economiile sunt pe primul loc
Garanti Bank a parafat, marţi, un acord de împrumut în valoare de 55 de milioane de euro cu International Finance Corporation (IFC), instituţie membră a Grupului Banca Mondială, în vederea finanţării Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) şi a proiectelor sustenabile de eficienţă energetică, transmite Agerpres.

Documentul este al şaptelea acord de împrumut pe care Garanti Bank îl încheie cu IFC, în ultimii şapte ani, începând din anul 2012. Împreună cu această nouă linie de credit, începând din 2012, IFC a acordat Grupului Garanti 157 de milioane de euro, cu scopul sprijinirii IMM-urilor locale.

"Parteneriatul nostru cu Grupul Garanti România asigură, de asemenea, că micile afaceri şi antreprenorii vor continua să aibă acces la fondurile de care au nevoie pentru a creşte şi a crea locuri de muncă. Înţelegerea cu Garanti Bank România vine în locul şi la momentul potrivit. Sunt foarte mândru de acest parteneriat", a afirmat Vittorio din Bello, director regional IFC pentru instituţii financiare, în cadrul conferinţei de semnare a acordului de împrumut.

Prin semnarea noului acord, Garanti Bank România devine prima bancă din România care primeşte un împrumut de la IFC, ce are ca scop dezvoltarea investiţiilor din domeniul eficienţei energetice şi a energiei regenerabile.

Citește și: Contract prelungit între Novo Park și Garanti Bank România

"De-a lungul anilor, Garanti Bank a dezvoltat un parteneriat solid cu IFC şi ne bucurăm că avem o viziune comună în ceea ce priveşte susţinerea, atât a sustenabilităţii, cât şi a dezvoltării afacerilor. Vom continua să construim, să dezvoltăm şi să susţinem business-urile din România", a declarat Ufuk Tandođan, CEO Garanti Bank România.

Garanti Bank face parte din grupul financiar-bancar Garanti România, care reuneşte Garanti Leasing (marca prin care îşi desfăşoară activitatea compania Motoractive IFN SA) şi Garanti Consumer Finance (marca prin care operează Ralfi IFN). Prezentă în România din anul 1998, Garanti Bank a dezvoltat în timp un portofoliu solid şi variat de clienţi şi şi-a extins în permanenţă reţeaua naţională şi portofoliul de produse pentru toate segmentele de activitate: servicii bancare pentru persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii.

Garanti Bank România este deţinută de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua bancă privată ca mărime din Turcia, cu peste 16 milioane de clienţi. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acţionarul majoritar al TGB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
ANAF

ANAF schimbă două formularele-cheie pentru firme

ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...

Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vama Nădlac / Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...


pixel