Germania nu a respectat angajamentele de economisire a energiei

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
 Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Potrivit Eurostat, Germania a economisit în septembrie mai puţin gaz decât multe alte state din UE.

Germania a economisit în ultimele săptămâni mai puţin gaz decât multe alte state membre ale Uniunii Europene şi nu se încadrează în angajamentele asumate, conform unor date ale Comisiei Europene consultate vineri de agenţia DPA.

Deşi în luna august Germania a consumat cu 28% mai puţin gaz faţă de media ultimilor cinci ani, economia de gaz realizată de cea mai mare economie a UE în septembrie a fost de numai 7,4% faţă de respectiva medie, relevă datele Eurostat, oficiul de statistică al Comisiei Europene.

Pentru a ajuta în special Germania, ţară foarte dependentă de gazul rusesc şi de a cărei economie este legată cea a întregului bloc comunitar, Comisia Europeană a cerut statelor UE să-şi reducă consumul de gaze cu 15% în perioada august 2022 - martie 2023, faţă de media ultimilor cinci ani, în contextul perturbării aprovizionării provocate de războiul din Ucraina şi de sancţiunile împotriva Rusiei.

Primită nefavorabil de unele state membre, propunerea Comisiei fost în final inclusă într-un acord încheiat în luna iulie la nivelul UE, care prevede însă că această reducere va fi deocamdată voluntară, dar în cazul unui ''risc de penurie gravă'' de gaze executivul comunitar o poate face să devină obligatorie, cu unele excepţii pentru mai multe state membre.

Pe ansamblul blocului comunitar economia de gaz a fost de 14% în august şi 15% în septembrie.

Dintre cele 27 de state membre ale UE, Finlanda, Suedia şi Letonia şi-au redus cu mai mult de jumătate consumul de gaze naturale în septembrie. În schimb, în aceeaşi lună au înregistrat creşteri ale consumului de gaz faţă de media ultimilor cinci ani Slovacia (+5.5%), Irlanda (+2.1%) şi Spania (+0.9%). 

 

Citeşte şi: Republica Moldova, plan de urgenţă dacă Gazprom opreşte livrările de gaze

 

Republica Moldova a cumpărat 10 milioane de metri cubi de gaze la licitaţie, pentru a le folosi dacă Gazprom opreşte livrările. Compania energetică de stat din Republica Moldova, Energocom, a anunţat vineri că a cumpărat o cantitate de 10 milioane de metri cubi de gaze la licitaţie, care vor fi utilizate în cazul limitării sau întreruperii livrărilor de gaze naturale de către Gazprom, informează Interfax.

Energocom a precizat că a achiziţionat gazele naturale la un preţ de 94,95 euro/MW (sau 997 euro pentru o mie de metri cubi). Compania nu a dezvăluit însă de la cine a cumpărat gazele, ci doar că acestea vor fi stocate în depozitele subterane din Ucraina.

La mijlocul acestui an, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a acordat un credit de 300 milioane de euro Republicii Moldova pentru a o ajuta să îşi consolideze securitatea energetică prin achiziţionarea unor rezerve strategice de gaze care se vor adăuga gazelor furnizate în prezent de Rusia prin Ucraina. Potrivit BERD, împrumutul este destinat Energocom, care va achiziţiona gazele naturale de la hub-urile din Uniunea Europeană.

În prezent, Republica Moldova cumpără gaze naturale de la Gazprom la un preţ de 1.031 dolari pentru o mie de metri cubi. Însă, în luna octombrie, Gazprom a redus livrările spre Republica Moldova cu 30%.

În luna octombrie 2021, Moldovagaz şi Gazprom au prelungit cu cinci ani acordul de furnizare de gaze naturale. În conformitate cu prevederile noului contract, Gazprom cere ca plata pentru gazele naturale livrate să fie făcută în avans până la data de 20 a fiecărei luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Capitalul social ar urma să crească semnificativ / Foto: Freepik
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
CCR nu a stabilit încă o dată la care va discuta sesizarea
Dronă /
O femeie își pune mașina la încărcat într-o stație de alimentare / Foto: Freepik
Oame pe o stradă din MOscova / Foto: Pyklr
Eoliene și panouri solare / Foto: Freepik
Putin vrea să recruteze și femei pentru frontul din Ucraina / Foto: kremlin.ru
Banca Centrală a Norvegiei, Oslo,
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Sediul ANRE
Bani
Freepik.com
freepik.com
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
freepik.com
Premierul Ilie Bolojan / Foto: Guvernul României
Bărbat cu ochelari / Foto: Freepik

Cum să îți alegi ochelarii potriviți pentru tine

Ochelarii au evoluat de la un simplu dispozitiv pentru...

TVA / Foto: DCBusiness
Permis auto / FOTO: Facebook Poliția Română
Conductă / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com
Investiții / Foto: Freepik
Uniunea Europeana
Vedere aeriană a unei localități / Foto: Freepik
Volodimir Zelenski și Ursula von der Leyen
Bursa de Valori București
Centre de date / FOTO: Freepik

pixel