Germania nu renunță la petrolul, gazele și cărbunele din Rusia

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
România are soluții pentru reducerea dependenței de importuri / Foto: Arhivă
România are soluții pentru reducerea dependenței de importuri / Foto: Arhivă
În contextul invaziei Ucrainei de către Rusia și al sancțiunilor economice impuse, Germania ezită să ia o decizie radicală.

Miniştrii germani de finanţe, Christian Lindner, şi de externe, Annalena Baerbock, s-au pronunţat duminică împotriva interzicerii importurilor de gaze, petrol şi cărbune din Rusia în cadrul noilor sancţiuni legate de invazia Ucrainei, scrie AFP.

"Trebuie să fim capabili să menţinem (sancţiunile) în timp", a explicat şefa diplomaţiei, Annalena Baerbock, la postul ARD. "Nu foloseşte la nimic dacă în trei săptămâni descoperim că mai avem doar pentru câteva zile de energie electrică în Germania şi, prin urmare, trebuie să anulăm aceste sancţiuni", a adăugat ea.

"Suntem dispuşi să plătim un preţ economic foarte, foarte ridicat", dar "dacă mâine, în Germania sau în Europa, luminile se sting, asta nu va opri tancurile", a adăugat Annalena Baerbock într-un interviu acordat canalului ZDF.

"Dacă aceste sancţiuni ar pune capăt acestui război, le-aş lua imediat", a ţinut ea să adauge.

SUA negociază intens 

Potrivit şefului diplomaţiei americane, Anthony Blinken, Statele Unite "discută foarte activ" despre posibilitatea interzicerii importurilor de petrol rusesc.

Ministrul german de finanţe, Christian Lindner, s-a arătat şi el sceptic.

Citește și: Cu riscul unor pierderi uriașe, altă mare companie energetică părăsește Rusia

"Nu trebuie să ne limităm capacitatea de a rezista în timp" iar "a decide un embargo unilateral va avea un impact negativ asupra acestei capacităţi", a declarat el pentru jurnalul Bild.

O astfel de interdicţie a importului de gaze şi petrol din Rusia "ar ameninţa pacea socială" în Germania, a afirmat vineri ministrul ecologist al economiei, Robert Habeck.

Cât de dependentă e Germania

Germania importă din Rusia 55% din gazul său, 42% din petrolul său, precum şi cărbune, o dependenţă pentru care guvernul şi-a făcut autocritica de la invazia Ucrainei, dar care va dura ani de zile pentru a fi redusă.

Berlinul nu este singura capitală din UE care este foarte reticentă la embargoul asupra energiei fosile din Rusia.

Noi sancţiuni ale G7 împotriva Rusiei ar trebui în prezent "să îi afecteze în principal oligarhii" care "au profitat de Putin", a estimat ministrul de finanţe într-un interviu acordat canalului ARD.

Ţările din G7 şi-au anunţat vineri într-un comunicat intenţia de a impune "noi sancţiuni dure" împotriva Moscovei, "ca răspuns la agresiunea rusă" împotriva Ucrainei.

"Cei care au profitat de (preşedintele rus Vladimir) Putin şi au furat bogăţiile poporului rus, în special prin corupţie, nu pot profita de averea lor în democraţiile noastre occidentale", a insistat Christian Lindner.

Embargoul impus Rusiei

Moscova se vede confruntată deja cu măsuri riguroase care vizează în special izolarea ţării de sistemul financiar internaţional.

Joi, Statele Unite şi Marea Britanie au înscris pe lista lor neagră noi oligarhi apropiaţi Kremlinului deja vizaţi de Uniunea Europeană.

Unul dintre cele mai tangibile acte ale sancţiunilor împotriva elitei ruse a fost sechestrarea, joi, în sudul Franţei, a unui uriaş iaht al oligarhului rus Igor Sechin, preşedintele companiei ruse petroliere de stat Rosneft. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel