Hoții dau iama în talăngile vacilor din Alpii Austrieci

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Hoții au pus ochi pe talăngile vacilor austriece
Hoții au pus ochi pe talăngile vacilor austriece
Poliţia din landul Tirol, vestul Austriei, se află pe urmele unor hoţi misterioşi care au furat mai multe talăngi de la gâtul vacilor în ultimele săptămâni, relatează AFP. 

Autorităţile austriece se întreabă care este motivul pentru care hoţii fac acest lucru, în condiţiile în care talăngile pe care bovinele le poartă la gât "au mai ales o valoare sentimentală pentru crescători", a declarat luni purtătorul de cuvânt al poliţiei regionale, Bernhard Gruber, precizând că acest tip de furt este o premieră în Tirol. 

Valoarea totală a clopotelor furate este estimată la câteva sute de euro. 

Se fură clopotele bisericilor din Franța. Ce spun autoritățile

Şapte talăngi au fost furate vineri şi sâmbătă de la gâtul vacilor din două turme diferite care păşteau la peste 1.000 de metri atitudine, după ce trei clopote au fost furate la începutul lunii august de pe o altă păşune. 

Misterul s-a adâncit luni odată cu descoperirea unui al patrulea furt la sfârşitul săptămânii trecute în aceeaşi vale. Poliţia a declarat că "nu exclude" o legătură între aceste infracţiuni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Contract locuință / Foto: Freepik
Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, conduce...

Foto: Freepik.com

Record istoric pentru aur, pe fondul tensiunilor geopolitice

Aurul a trecut peste pragul de 4.600 de dolari pe uncie,...

Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Deficitul comercial al României, în ușoară scădere

Scădere uşoară a deficitului comercial al României.

Donald Trump / Foto: Casa Albă
O persoană își încălzește mâinile la flacăra unui aragaz / Foto: DCBUsiness
Banca Naționala a României
Avion pe o pistă în timpul iernii / Foto: Freepik
Militari / Foto: MApN
Zăpadă în București
Dunarea la Baziaș / Captură video
Bill Ackman
Proteste în Iran
Continuă lucrările la tunel

pixel