În care dintre numeroasele sale proprietăți va locui Regele Charles? FOTO

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Cine nu a auzit de Palatul Buckingham
Cine nu a auzit de Palatul Buckingham
  • Cine nu a auzit de Palatul Buckingham
A fi rege are multe avantaje. Iar faptul că nu trebuie să îți faci griji pentru un acoperiș deasupra capului este cu siguranță unul dintre ele.

Pe lângă foarte cunoscutele castele și palate, printre proprietățile aflate la dispoziția regelui Charles al III-lea se numără și câteva cabane relativ modeste, după standardele regale, desigur, scrie într-un amplu articole pe această temă agenția BBC.

Care sunt adevăratele intenții ale succesorului reginei Elisabeta a II-a rămâne de văzut. Iar în condițiile în care Marea Britanie nu traversează una dintre cele mai bune perioade economice din istoria ei recentă, regele a dat de înțeles, după cum spune profesorul Anna Whitelock, că ar dori ca multe din aceste proprietăți să fie reamenajate pentru vizitatori și turiști. Totuși, unde ar alege să locuiască? 

Palatul Buckingham

Imensa clădire de 775 de camere din centrul Londrei este unul dintre cele mai faimoase simboluri ale familiei regale. Sediul administrativ al monarhiei britanice din 1837, aproximativ 50.000 de oaspeți sunt invitați în fiecare an la evenimentele oficiale organizaate acolo, iar în prezent este supus unei ample renovări. În trecut, Charles "a vorbit despre transformarea ei mai degrabă într-un birou", spune istoricul regal Robert Lacey. Dar rapoarte recente sugerează că regele intenționează să își micșoreze spațiul de locuit, păstrând în același timp un "apartament”.

Castelul Windsor

Se spune că este cel mai mare și cel mai vechi castel locuit din lume. Windsor a fost casa de weekend a regretatei Elisabeta a II-a și, pe durata pandemiei de COVID-19, a devenit reședința principală a acesteia. Cât timp va petrece noul rege acolo, însă, rămâne de văzut. Prințul de Wales și familia sa tocmai s-au mutat la Adelaide Cottage, în apropiere, și se anticipează că vor prinde și mai multe rădăcini în zona Windsor. 

Palatul Holyroodhouse

Palatul Holyroodhouse este reședință regală de mai bine de 500 de ani. Deși Balmoral este mai cunoscut, palatul de la poalele Milei Regale din Edinburgh este reședința oficială a monarhului în Scoția. La fel ca Palatul Buckingham și Castelul Windsor, este proprietatea Coroanei. Regina Elisabeta a petrecut acolo o săptămână în fiecare an, găzduind evenimente oficiale și de stat, la fel ca și regele Charles când era Prinț de Wales. Numără 289 de camere, dintre care 17 sunt deschise publicului.

Castelul Hillsborough

Intrat recent în centrul atenției după ce regele a avut probleme cu un stilou care curgea în timpul recentei vizite sale aici, Hillsborough Castle este reședința sa oficială Suvernului din Irlanda de Nord - precum și cea a secretarului de stat pentru Irlanda de Nord. Ca atare, aici au avut loc negocieri cheie în jurul procesului de pace din Irlanda de Nord. Considerat o casă de țară din secolul al XVIII-lea, imobilul este înconjurat de 100 de hectare de grădini și este o atracție populară pentru vizitatori.

Casa Highgrove

Charles s-a mutat la această proprietate din Gloucestershire în 1980 și a remodelat domeniul acesteia. Se spune că răposata sa soție, prințesa Diana, nu venea cu plăcere în această casă, unde se simțea izolată. În schimb, potrivit profesorului Whitelock, pentru Charles, Highgrove House este, alături de Clarence House, locul în care se simte "cel mai bine acasă". Cu toate acestea, proprietatea este deținută de Ducatul de Cornwall, care, la rândul său, este condus de Prințul de Wales - așa că, dacă va dori să rămână, regele va fi chiriașul fiului său.

Casa Sandringham

Spre deosebire de majoritatea celorlalte reședințe regale, casa de țară din Norfolk este deținută în proprietate privată de monarh, fiind cumpărată inițial de regele Edward al VII-lea și transmisă moștenitorilor săi. Defuncta regină și-a petrecut iernile la această proprietate, iar plimbările familiei regale în ziua de Crăciun au devenit tradiționale. Charles a preluat conducerea proprietății de 20.000 de acri în 2017 și a început să o transforme într-una complet ecologică.

Balmoral

Domeniul Balmoral este, de asemenea, proprietate privată. Dezvoltat de regina Victoria și prințul Albert, Marele Turn al castelului se înalță la 30,5 m deasupra Royal Deeside, în nord-estul Scoției. Regina Elisabeta își petrecea în mod regulat lunile de vară pe acest domeniu. Regele are și el legături puternice cu această zonă, unde deține deja castelul Birkhall, din vecinătate și pe care l-a moștenit de la bunica sa, iar el și regina consort și-au petrecut acolo luna de miere.

Casa Clarence

Adiacentă Palatului St James, pe The Mall, clădirea Regency proiectată de John Nash are un farmec mai puțin distinctiv comparativ cu alte proprietăți regale. "Clarence House este cea mai puțin palatină dintre toate reședințele din Londra", spune Lacey. Dar se spune că regele o iubește foarte mult. "Iar unul dintre motive este că bunica sa, pe care a respectat-o nespus, a locuit acolo", spune Lacey. De asemenea, a fost reședința sa oficială din Londra între 2003 și 2022.

Llwynywermod

Moșia, situată lângă Parcul Național Brecon Beacons din Carmarthenshire, a fost cumpărată de Ducatul de Cornwall în 2006. O cabană cu trei dormitoare a fost transformată spre a fi folosită de viitorului rege Charles și de reginei consort Camilla. Cuplul vine aici în timpul vizitelor lor în Țara Galilor.

Castelul Mey

Situată în Caithness, pe coasta de nord a Scoției, proprietatea - cunoscută anterior sub numele de Castelul Barrogill - a fost cumpărată de regina mamă în 1966, o tranzacție care apare într-unul dintre episoadele serialului The Crown. În prezent, se află sub administrarea Fundației Prințului, al cărei președinte este regele. Acesta și regina consort obișnuiesc să petreacă mai multe săptămâni în lunile iulie și august. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Donald Trump
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Blocul Dunărea s-a prăbușit la cutremurul din 1977
Ursula van der Leyen
Sobă pe lemne / Foto: Freepik

Când începe programul "Rabla pentru sobe"

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a semnat marţi ghidul...

Noi declarații fiscale / Foto: Freepik
Santorini / Foto: Freepik
Șantier metrou M6
Primul constructor auto care a trecut de 100 miliarde dolari
Factură energie electrică
Rainer Seele, OMV și Ahmed Al Jaber, CEO ADNOC
ANAF

Nouă declarații fiscale se depun pe 7 martie

Data de ta martie este una importantă pentru o serie de...

Foto: Mihai Ciobanu
Cipuri / sursa foto: Freepik.com
foto: Pexels.com
Thales / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup/photos?locale=ro_RO

Creşterea cheltuielilor pentru apărare umflă profitul Thales

Thales depășește așteptările: Profituri în creștere,...

Bursa de la București / FOTO: Facebook

Bursa de la București începe săptămâna cu pierderi

Scăderi pe majoritatea indicilor în prima ședință a...

Sebastian Burduja / FOTO: gov.ro
Euro - dolar / FOTO: Freepik
Centrala Nucleară de la Cernavodă
Bună dimineața!

Știrile dimineții. Informații importante la început de zi

Grupaj de știri despre ANAF, evoluția euro,...

Este pentru prima dată când Prada angajează un șef din afară

Agitație în lumea luxului. Prada a pus ochii pe Versace

O tranzacție care ar putea ajunge la 1,5 miliarde de euro.

Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Cipuri
Petrol, investiții / sursa: Freepik.com

OPEC+ a prăbușit prețul petrolului american

Cartelul petrolului a confirmat reluarea treptată a...

Exporturi globale
Avionul Rafale
Banca Națională a României

BNR: Cât aur şi valută are, acum, România

BNR informează că la 28 februarie 2025, rezervele...

Investiții / FOTO: Freepik

ABB investește 120 de milioane de dolari în Statele Unite

Extinderea capacităților de producție pentru a răspunde...

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik

pixel