Incident în spațiu. Dragoș Preda (RADIOCOM): România a fost prima care a observat deșeurile spaţiale

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Cum s-a întâmplat totul
Cum s-a întâmplat totul
EXCLUSIV
Dragoș Preda, directorul general al RADIOCOM, a vorbit, în cadrul interviurilor DCNews și DCBusiness, despre serviciile oferite de această companie de stat.

În dialogul său cu jurnalistul Bogdan Chirieac, Dragoș Preda a fost întrebat ce poate prinde o persoană, din mediul rural care pune o sârmă pe casă și o bagă, apoi în televizor. ”Din câte știu eu, ar trebui să prind TVR-ul”, a continuat analistul. 

”Da, toate canalele TVR-ului, vreo 11”, a completat Dragoș Preda. 

”Toate ale TVR-ului?”

”Da. Pentru că noi furnizăm, totodată, prin colaborarea cu care o avem și cu Telespazio. "Avem un joint venture cu Telespazio, Rartel se numeşte. Telespatio sunt cei mai mari pe zona satelitară la nivel european, e un joint venture între Thales şi Leonardo", a precizat Preda

"Deci doi giganţi. Să precizăm publicului. Thales e francez, Leonardo e italian", a menționat Bogdan Chirieac. 

”Două companii extrem de importante şi în arhitectura NATO. Avem un joint venture cu ele care dezvoltă proiecte la nivel european şi internaţional pe zona satelitară. Propriu zis, utilizează infrastructura pe care o avem la teleportul de la Cheia, pe diferite proiecte. Spre exemplu, proiectul Retrofit, care urmăreşte toate aceste deşeuri spaţiale. La începutul anului a fost o testare a unei rachete intercontinentale într-un vechi satelit din 1982. A fost o atenţionare”, a povestit directorul general al RADIOCOM.  

”Ruşii au distrus un satelit de-al lor cu o rachetă trimisă de la sol. Problema este că au umplut spaţiul de deşeuri. Şi ăsta e un pericol pentru Staţia Spaţială internaţională şi alţi sateliţi”, adăugat gazda interviului.

”Exact, această miriadă care a apărut în orbita joasă poate duce la un carambol şi poate provoca pagube majore”, a competat interlocutorul lui Bogdan Chirieac. 

”Pentru telespectatorii noştri, vă imaginaţi cum un obiect de mărimea acestui telefon te izbeşte cu 30.000 km/h. Nu rezistă nimic. Un astfel de obiect, dacă loveşte Casa Scânteii, dărâmă jumătate din ea. Atât de mare e impactul. Nu e o glumă! Sus nu e atmosferă, deci un astfel de obiect loveşte în vid. Deci dumneavoastră depistaţi cu Radiocom inclusiv obiectele spaţiale?”, a întrebat jurnalistul. 

”Chiar vorbeam cu dl Marius Piso (n.r. preşedintele Agenţiei Spaţiale Române) că România a fost cea care a observat prima aceste deşeuri spaţiale rezultate din impact”, a răspuns Dragoș Preda. 

De amintit că, în noiembrie anul trecut, Rusia și-a distrus un satelit cu o rachetă-test. Explozia provocată a generat un nor de resturi spaţiale, determinând echipajul aflat, la acel momentul, la bordul Stației Spațiale Internaționale, să ia măsurile necesare în vederea unei eventuale evacuări. 

Citește și Dragoș Preda (RADIOCOM): Nu putem supraviețui transformării digitale fără o comunicare adecvată

”Toată lumea vorbește, în ultima vreme, despre această transformare digitală, de tot ceea ce trebuie să punem noile servicii pe care trebuie să le asigurăm cetățenilor noștri. Totuși, pentru a putea trăi această transformare digitală, și îmi aduc aminte de pe vremea când eram secretar de stat la Telecomunicații, în 2020-2021, de întâlnirile pe care le aveam la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, unde se spunea clar că nu putem trăi această transformare digitală dacă nu avem comunicații adecvate. Adică dacă nu transmitem aceste soluții către toți cetățenii, dacă nu toți cetățenii beneficiază de ele.

Și încă un lucru pe care îl spuneam la începutul crizei: recesiunea din L în V, adică revenirea rapidă după o criză - o spune istoria, nu reinventăm noi roata - se face prin determinarea noilor căi de comunicații. Clasice: terestre, căi ferate, rutier, dar, în cazul de față, a noilor oportunități prin infrastructura de date. De regulă, această infrastructură de date este omisă, pentru că toată lumea se gândește că e vorba numai de cabluri. Dar noi astăzi vorbim și, prin certificarea pe care am obținut-o chiar săptămâna trecută, când am fost chiar și la New York, și acolo este sediul WTA, World Teleport Association, am pus, pentru prima dată, România pe harta teleporturilor. România avea acest teleport de le China, din 1976. Este vorba despre șapte antene care lucrează în banda C și Ku, dar acum vorbim despre comunicații optice în spațiu liber”, a spus directorul RADIOCOM. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabil
Militar ucrainean / Foto: Serhii Nuzhnenko / Radio Europa Liberă
Familie plateste cumparaturile la casă

România nu mai este pe primul loc la inflație

România a pierdut titlul de țară cu cea mai mare...

Portul Constanța
Reguli noi pentru transportatori
Petrol / sursa: Freepik.com
Warren Buffett / FOTO: https://www.facebook.com/profile.php?id=100063827483686&sk=photos_by

Warren Buffett, Oracolul din Omaha, dezvăluie unde a greșit

Berkshire Hathaway, compania legendarului investitor...

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Știri false / Foto: Freepik
Tractorist / Foto: Freepik
Lucrător
Spațiu / FOTO: Wikipedia

Spațiul devine din ce în ce mai aglomerat pentru Elon Musk

Rețeaua de comunicații Starlink, deținută de miliardarul...

Câmp petrolier / FOTO: Freepik

OPEC+ riscă să piardă controlul asupra pieței petrolului

OPEP și aliații săi se confruntă cu o dilemă delicată:...

Amgen / FOTO: Site-ul oficial al companiei

Amgen investește 200 milioane $ în India, ”farmacia lumii”

Producătorul american de medicamente deschide un centru...

Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Kievul spune că lucrează la o ”alternativă” la Starlink

Într-o mișcare strategică complexă, Starlink a devenit...

Euro / sursa foto: Freepik.com
Fabrică auto / FOTO: Freepik
Alibaba
Bună dimineața!

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre examenul scris pe care ar urma să-l susțină...

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total

pixel