Indemnizația de șomaj. Decizie importantă în Senatul României

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la transportul aerian, țigări și conservele de fructe
Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la transportul aerian, țigări și conservele de fructe
Plenul Senatului a adoptat, marţi, o propunere legislativă potrivit căreia cuantumul indemnizaţiei de şomaj creşte de la 75% la 100% din valoarea indicatorului social de referinţă.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 39 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, în sensul creşterii cuantumului indemnizaţiei de şomaj de la 75% la 100% din valoarea indicatorului social de referinţă.

"Indemnizaţia pentru şomaj este 100% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an", prevede acest proiect de lege. În expunerea de motive se arată că persoanelor aflate în şomaj li s-ar calcula, potrivit acestui proiect, cuantumul indemnizaţiei de şomaj ţinând cont de 100% din valoarea indicatorul social de referinţă (500 lei), în vigoare la data stabilirii drepturilor acestora, şi nu de 75% din valoarea ISR, cum se calculează în prezent.

Citește și Indemnizație de șomaj. ANOFM face precizări

"În această formă, valoarea sprijinului ar creşte cu 125 lei, ceea ce ar reprezenta un ajutor însemnat pentru familiile aflate în dificultate. În prezent, indemnizaţia de şomaj este calculată luând în considerare valoarea indicatorului social de referinţă (ISR), veniturile persoanei asigurate pentru şomaj şi stagiul de cotizare la sistemul de asigurări de şomaj. Această indemnizaţie creşte dacă şomerul a contribuit la sistemul de asigurări de şomaj timp de cel puţin trei ani. Astfel, modul de calcul al cuantumului indemnizaţiilor de şomaj este 75% din ISR, în cuantum de 375 lei, la care se adaugă un procent proporţional vechimii în muncă, sumă calculată raportat la salariul mediu brut de pe ultimele 12 luni. În concluzie, potrivit modificării formulate, o persoană angajată cu salariu minim, cu cel puţin 20 de ani de vechime, care se află în şomaj ar primi 211 lei în plus la indemnizaţia de şomaj", se mai arată în expunerea de motive.

Senatul este prima Cameră sesizată pentru acest proiect, iar Camera Deputaţilor este for decizional. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curier. Foto: pexels.com
Casă de schimb valutar
Conducte de gaze / Foto: Freepik
Auto BMW. Freepik.com
Bere. Foto: Freepik.com

Heineken concediază 6.000 de angajaţi

Heineken, al doilea producător de bere din lume, a...

Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Bon de casă / Foto: Freepik
Foto ilustrativ: Freepik.com

Avertizare DNSC: Emailuri frauduloase în numele OSIM

Alertă de securitate informatică.

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru acest an,...

Banca Naționala a României
Argint / FOTO: Unsplash
Plajă
Întâlnire romantică / Foto: Freepik

Ce beau românii în timpul întâlnirilor romantice

Un român din doi a ales să consume bere în timpul...

Vot in Parlamentul European
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Lingouri de aur și argint
Bani
Uzină Ford
Bursa de la New York
CEC Bank
Construcții / sursa foto: Freepik.com
Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com

pixel