Indicele preţurilor de consum a urcat în octombrie la 9,8%, comparativ cu perioada similară din 2024, iar această inflaţie mărită afectează întreprinderile mici şi mijlocii în mod special prin creşterea costurilor de producţie şi diminuarea vânzărilor, având ca efect direct scăderea competitivităţii, atrag atenţia reprezentanţii IMM România.
"În condiţiile unei rate a inflaţiei de 2,2% la nivelul Uniunii Europene şi de aproape 10% în România, întreprinderile româneşti devin necompetitive pe piaţa unică. Este necesar să luăm în considerare şi măsurile din statele UE, care, în perioade dificile, au implementat programe de susţinere a IMM-urilor pentru stimularea investiţiilor şi reducerea poverii fiscale", a declarat preşedintele IMM România, Florin Jianu, citat într-un comunicat al IMM România.
Citeşte şi: Sărbători cu prețuri record și buzunare goale. Avertismentul unui expert: România, la un pas de o criză economică de proporţii
Analiza datelor arată o inflaţie de 9,8% în luna octombrie 2025 faţă de octombrie 2024, fapt care afectează IMM-urile în mod special prin creşterea costurilor de producţie şi diminuarea vânzărilor, având ca efect direct scăderea competitivităţii. Indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2025 faţă de octombrie 2024 a înregistrat creşteri în principal la: mărfuri nealimentare: energie electrică - 72,3%, reparaţii auto, electronice şi lucrări foto-16,57%, transport interurban CFR - 18,59%, rutier - 10,05%, servicii poştale - 12,5%, restaurante, cafenele, cantine - 12,6%, plata cazării în unităţi hoteliere - 9,5%, alte servicii cu caracter industrial -16,91%; mărfuri alimentare: fructe şi conserve din fructe -14,96%, fructe proaspete - 22,74%, zahăr, produse zaharoase şi miere de albine - 13,27%, se subliniază în comunicat.
Sursa citată menţionează că principalele cauze care au generat creşterea inflaţiei sunt: mărirea TVA, începând cu august 2025, care a condus la scăderea puterii de cumpărare a firmelor, reducerea investiţiilor şi diminuarea consumului; creşterea accizei la combustibil şi a preţurilor la energia electrică, ce a contribuit la menţinerea inflaţiei aproape de 10% şi a determinat creşterea costurilor preţurilor produselor şi serviciilor oferite pe piaţă; nereformarea administraţiei publice, care generează o creştere a cheltuielilor bugetare (cheltuielile la 9 luni au fost de 569,43 miliarde lei, crescând în termeni nominali cu 11,2% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024, iar veniturile încasate au fost de 466,95 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2025, înregistrând o creştere de 12,3% faţă de anul anterior), rezultând un deficit de 102,47 miliarde lei.
IMM România a evidenţiat în Carta Albă a IMM-urilor din România, 2025, principalele măsuri pentru susţinerea IMM-urilor, în contextul actual caracterizat de creşterea fiscalităţii din Pachetul I de reforme, perturbări majore în lanţurile globale de aprovizionare, creşteri substanţiale de preţuri la energie, materii prime, produse şi servicii, tranziţia spre o economie verde şi transformarea digitală.
Acestea se referă la: dezvoltarea unui mediu economic stabil - aplicarea de măsuri de politică care să atenueze inflaţia şi revizuirea cadrului de guvernanţă economică, vizând planurile fiscale-structurale naţionale pe termen mediu, care combină reformele fiscale şi politicile investiţionale; încurajarea stimulentelor fiscale pentru tranziţia verde - tranziţia la o economie verde trebuie să se bazeze pe stimulente şi susţinerea IMM-urilor şi nu pe sancţionarea acestora; finanţare pentru investiţii şi dubla tranziţie - digitală şi verde; debirocratizare şi simplificare - o nouă reglementare intră în vigoare doar atunci când o alta a fost scoasă, în paralel cu eliminarea procedurilor birocratice inutile, unificarea entităţilor care solicită şi încasează diverse taxe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi o nouă întrevedere...
Consiliul de administrație al...
Preşedintele Ucrainei,...
Decizia nr. 673 din 3 decembrie...
Leul s-a depreciat ușor...
Câștigul salarial mediu net a...
Ministerul Mediului deschide...
Curtea Constituţională a...
BRD şi Banca de Investiţii şi...
Președintele ANAF, Adrian Nica,...
BNS avertizează: Înghețarea...
Se simplifică procedurile pentru obţinerea avizelor ISU.
Profesorul Mircea Coșea...