Inflaţia şi stagflaţia, printre cele mai mari frici ale marilor bănci

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Inflaţia şi stagflaţia, printre cele mai mari frici ale marilor bănci
Inflaţia şi stagflaţia, printre cele mai mari frici ale marilor bănci
Cele mai mari bănci centrale se tem de inflaţia, stagflaţie, dar şi de alte lucruri, arată un studiu realizat la nivel mondial. 

Cea mai mare teamă a băncii cen­trale americane (Fed), şi nu numai, este legată de inflaţie.

O mişcare colec­tivă de a privi dincolo de declinul ge­nerat de pandemie, către riscul acce­lerării inflaţiei, a apărut odată cu aver­tismentul Fed că ar putea începe să-şi restrângă achiziţiile de obligaţiuni în curând, perspectiva ca Banca Angliei (BoE) să majoreze dobânzile chiar în acest an, în pofida ultimelor date economice dezamăgitoare, şi alte cinci majorări operate de bănci centrale din întreaga lume, scrie Bloomberg.

Între timp, Banca Centrală Europeană aşteaptă ca Fed-ul să facă primul pas pe calea majorării do­bânzilor, oficialii acesteia declarându-se în mare parte în continuare mai preocupaţi de susţinerea redresării fragile. Aceştia insistă că o restrângere a stimu­lentelor anunţată pe 9 septembrie nu constituie genul de „tapering“ care ar putea apărea în curând în SUA.

Până în decembrie, Fed-ul şi-ar putea restrânge susţinerea şi privi către o majorare de dobânzi, şi alte bănci centrale plănuindu-şi propriile retrageri. Tot în acest moment ar putea discuta şi zona euro direcţia viitoare a programului său de stimulente, cu o altă formă de achiziţii de obligaţiuni drept posibil rezultat pentru combaterea slăbiciunii economice a regiunii, potrivit DCNews.

Italia, 3 miliarde de euro pentru subvenţii la energie. Europa, probleme mari

Mai mult optimism în zona euro

„BCE se aşteaptă ca problemele de dinaintea pandemiei să persiste o vreme, astfel că aceasta trebuie să fie mult mai precaută cu privire la retragerea stimulentelor“, arată Neville Hill, economist în cadrul Credit Suisse Group. „Banca va acţiona mult mai lent decât Fed-ul sau Banca Angliei“.

Deşi presiunile legate de costuri la nivel mondial au împins în sus inflaţia şi în zona euro, strategii de acolo rămân mai optimişti decât cei din alte ţări cu privire la direcţia viitoare a acesteia. Şefa BCE a declarat recent că se aşteaptă ca inflaţia să se stabilizeze anul viitor.

Întrebată când crede că BCE va majora dobânzile în raport cu Fed, aceasta a răspuns că nu are nicio idee pentru că cele două bănci operează cu programe diferite, potrivit CNBC.

Mai mulţi strategi ai Fed au invocat accelerarea inflaţiei drept motiv pentru începerea majorărilor de dobânzi chiar de anul viitor, scrie Bloomberg. Restrângerea stimu­len­telor ar putea veni chiar cu urmă­toarea şedinţă de politică monetară din noiembrie, anunţa recent preşedintele băncii, Jerome Powell, citat de Mediafax.

Dobânzile Băncii Angliei, majorate de anul acesta

În ceea ce priveşte Banca Angliei, după ce datele economice dezamăgitoare pe septembrie, cu sectorul privat britanic având parte de cea mai slabă lună de la apogeul lockdownului din iarna trecută, au pus-o în faţa unei dileme cu privire la momentul anunţării restrângerii stimulentelor în condiţiile accelerării inflaţiei, aceasta a decis să deschidă uşa unor viitoare majorări de dobânzi chiar de anul acesta.

Banca Angliei a menţionat perspectiva majorării dobânzilor chiar în noiembrie pentru a aduce sub control creşterea accelerată a ratei inflaţiei, aşteptată să depăşească 4% în urma creşterii dramatice a preţurilor energiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
ANAF

ANAF schimbă două formularele-cheie pentru firme

ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...

Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vama Nădlac / Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...


pixel