Iohannis, decizie simbolică privind Baza Militară Deveselu, în contextul războiului de la graniţă

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Klaus Iohannis. Foto: Arhiva
Klaus Iohannis. Foto: Arhiva
Decizie de ultimă oră a preşedintelui Klaus Iohannis. 

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 28 aprilie 2022, decretul de decorare a Drapelului de Luptă al Bazei Militare 99 Deveselu.

Astfel, cu prilejul aniversării a 10 ani de la înfiinţare, în semn de apreciere a rezultatelor importante obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii Armatei României, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Bazei Militare 99 Deveselu, informează, joi, Administraţia Prezidenţială.

 

Citeşte şi: Incidendentele din Transnistria. Reacția Moscovei confirmă: Rușii mint cu nerușinare

 

Ne mai miră o asemenea reacție? Nu, având în vedere că, în ultimii ani, în pofida tuturor dovezilor aduse, Moscova a negat absolut toate acuzațiile care i-au fost aduse. Era, prin urmare, de așteptat, ca și în cazul incidentelor din Transnistria Rusia să adopte aceeași atitudine și să inventeze interpretări rupte de orice realitate.  

Rusia consideră incidentele recente din regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova drept o tentativă de a atrage această regiune în conflictul mai amplu din Ucraina, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de presa rusă.

Aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol au instituit cod roşu de alertă teroristă după producerea mai multor explozii în cursul zilelor de luni şi marţi. Liderul separatiştilor, Vadim Krasnoselski, a dat vina pe anumite grupări care au venit din Ucraina şi a îndemnat la reţinere pentru a evita izbucnirea unui conflict militar.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia încearcă să destabilizeze Transnistria, care se învecinează cu sud-vestul Ucrainei, pentru a pleda apoi pentru intrarea trupelor Moscovei în această zonă prorusă. În replică, Zaharova a spus că Occidentul cere în mod deschis Kievul să atace Rusia şi a avertizat că Occidentul ar trebui să ia în serios Moscova atunci când aceasta afirmă că loviturile asupra teritoriului rus vor conduce la un răspuns.

În acest context, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a comentat remarcile ministrului de externe britanic Liz Truss privind înarmarea Ucrainei, a declarat că a oferi armament greu Kievului ameninţă securitatea continentului european. "Această tendinţă de a inunda Ucraina cu arme, în special cu armament greu, reprezintă acte care ameninţă securitatea continentului şi provoacă instabilitate", a afirmat Peskov. Citeşte mai departe aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României
Parc fotovoltaic / Foto: freepik
Foto: Freepik.com
Utilizatorii Twitter l-au "dat afară" pe Elon Musk
Fostul prinț Andrew alături Virginia Giuffre și Ghislaine Maxwell, fotografie din dosarul Epstein
Mark Zuckerberg
Unitate de reciclare a deșeurilor / Foto: Freepik
Întâlnirea premierului Ilie Bolojan cu reprezentanții Moody's
Inflație / Foto: Freepik
Bill Gates
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
SRL vs. PFA
Ray Dalio
Yoon Suk Yeol
Impozit minim global / Foto: Freepik
Mugur Isărescu
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Sundar Pichai (CEO Google) și Elon Musk, la ceremonia celei de a doua inaugurări a lui Donald Trump
Bogdan Ivan
Schimb valutar. Freepik.com

Riscurile utilizării anvelopelor uzate sau nepotrivite

Anvelopele sunt singurul punct de contact dintre...

Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...


pixel