Joburi la stat. Care sunt ofertele și care sunt lefurile

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Joburi sunt, dar sunt greu de ocupat
Joburi sunt, dar sunt greu de ocupat
Un recent sondaj de opinie arată că unul din trei români intenționează să-și schimbe locul de muncă în cursul acestui an. Unii ar fi dispuși să-și dea imediat demisia, alții, mai înțelepți sau mai cu experiență în găsirea unui job pe măsura așteptărilor, preferă să aștepte, dar nu foarte mult, până când dorința li se va împlini. Firește, la mare căutare sunt joburile la stat, unde se plătește mai bine.

Oferte sunt și în domenii diferite. În general, cerințele sunt aceleași: cetățenie română, cunoașterea limbii române și, după caz, a unei limbi străine nivel avansat sau mediu, vârstă minimă reglementată de prevederile legate, capacitate deplină de exercițiu, o stare de sănătate corespunzătoare, studii aferente postului la care canditatul aspiră și, normal, un cazier curat. În privința salariului, conform legislației în vigoare. 

Spre exemplu, o Școală gimnazială din București caută LENJEREASĂ, post atribuit prin concurs și pentru care se acordă un salariu de bază de 2950 de lei. Se solicită studii medii, nu și experiență în domeniu. Plus un ditamai dosar cu acte, ce se depune la instituția respectivă până la o anumită dată și care trebuie să cuprindă, obligatoriu, următoarele: 

1. cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;

2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;

4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;

5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;

6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;

7. Curriculum vitae.

Tot o instituție de învățământ din Capitală are nevoie de ÎNGRIJITOR CLĂDIRI, un fel de administrator, dar nu tocmai, un om care să gestioneze bunurile ce figurează în patrimoniul școlii cu număr de înregistrare. Cerințele sunt aceleași. În schimb, se cere experiență de cel puțin doi ani. Diferă și salariul de bază care nu trece de 2400 de lei. 

Citește și Cum sunt cheltuite bugetele la unele ministere. Pe ce se duc banii

În județul Buzău, CONSILIERI CONTABILI, post unde salariul de bază este de 4.733 de lei, dar și CONTABIL (3.950 de lei), sau ȘOFER (3850 SAU 3750, în funcție de clasă). 

Ofertele pentru joburi la stat în județul Cluj vizează, printre altele, MUNCITOR CALIFICAT PEISAGIST FLORICULTOR, INFORMATICIAN, post ce necesită studii superioare și pentru care salariul de bază variază de la 3950 la 4647 lei sau REFERENT cu studii medii, vechime în muncă de minimum 6 luni și de cel puțin 1 an în amenajarea și întreținerea terenurilor de tenis cu zgură. 

Da, oferte sunt. Nu foarte multe la început de an. Dar, pentru un început de drum, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, se poate încerca. Este adevărat, pentru unele posturi scoase la bătaie se duce o adevărată luptă între candidații înscriși. Depinde de nivelul de cunoștințe, gradul de stăpânire a bibliografiei indicate în ofertele de muncă, dar și de puțin noroc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Camera Deputaților / FOTO: Facebook

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Roxana Mînzatu, comisar european
Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își celebrează...

Hackeri / Foto: Freepik
Tricolorul României
Femei într-o seră / Foto: Freepik
Dunare
Bancnote
Elveția
Liberty Galați, fostul Sidex
Casetă de valori / Foto: Freepik
Petroliști
Bani
Copii nu mai au acces pe rețele de socializare / Foto: Freepik
Barajul Paltinu
Argintul a avut cea mai proastă evoluție dintre metalele prețioase
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
O femeie folosește un ATM și se uită la telefonul său / Foto: Freepik

Tot mai puține ATM-uri, dar crește puternic rețeaua POS

Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...

Ploaie
Vot în Elveția / Foto: Freepik
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
ANAF / Foto: Freepik

Impozitul suplimentar de 15%. Cum arată noua declarație ANAF

ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...

Ghișeu
Cineva va citi toate conversațiile / Foto: Freepik
Wizz Air
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz

pixel