Joe Biden l-a inclus pe Xi Jinping în categoria ”dictatorilor”

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Președintele Joe Biden
Președintele Joe Biden
La câteva ore după ce, la Beijing, Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, era primit de președintele Xi Jinping, liderul american, Joe Biden, l-a calificat pe omologul său chinez drept dictator. 

Oficial, Blinken s-a dus în China în încercarea de a dezgheța relațiile dintre primele două economii ale lumii, aflate, acum, după cum susțin ambele părți, la cel mai de jos nivel posibil. În capitala Chinei, șeful diplomației americane a pledat pentru parteneriat, recunoscând, totodată, că între Washington și Beijing există multe și profunde disensiuni. 

Mai trebuie spus că vizita lui Blinken a fost urmărită inclusiv de piețele internaționale, investitorii așteptând o concluzie a discuțiilor purtate de înaltul reprezentant al Administrației SUA, pentru a-și evalua următoarele mutări. Ca să nu mai vorbim de faptul că orice calup de informații statistice care vine fie din SUA, fie din China influențează starea de sănătate a piețelor de capital. 

În acest context, preşedintele american, Joe Biden, a apreciat, în cursul unei recepţii în California cu donatori ai Partidului Democrat, la care au participat jurnalişti, că omologul său chinez, Xi Jinping, aparţine categoriei "dictatorilor". Amintind de episodul de acum câteva luni cu balonul chinez distrus de americani pe motiv că spiona teritoriul SUA, liderul de la Casa Albă a declarat că XI Jinping ”să supărat atunci când am doborât balonul plin cu echipament de spionaj deoarece este că nu ştia că se afla acolo".

Youtube video image

"Este extrem de neplăcut pentru dictatori când nu ştiu ce s-a întâmplat", a spus Biden, adăugând imediat: "Pe de altă parte, nu trebuie să vă faceţi griji pentru China. (...) China se confruntă cu reale dificultăţi economice", a spus democratul de 80 de ani. În opinia lui, "suntem în situaţia în care vrea din nou să stabilească o relaţie".

Nu este prima dată când Joe Biden face declaraţii marcante cu prilejul unor recepţii de strângere de fonduri, evenimente cu participare redusă în cursul cărora camerele de filmat, microfoanele şi aparatele foto sunt interzise, dar jurnaliştii prezenţi pot asculta remarcile introductive ale preşedintelui şi le pot retranscrie. În cursul unui eveniment de acest gen, în octombrie 2022, Joe Biden a amintit, de exemplu, riscul unei "apocalipse" nucleare declanşate de Rusia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Contract locuință / Foto: Freepik
Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, conduce...

Foto: Freepik.com

Record istoric pentru aur, pe fondul tensiunilor geopolitice

Aurul a trecut peste pragul de 4.600 de dolari pe uncie,...

Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Deficitul comercial al României, în ușoară scădere

Scădere uşoară a deficitului comercial al României.

Donald Trump / Foto: Casa Albă
O persoană își încălzește mâinile la flacăra unui aragaz / Foto: DCBUsiness
Banca Naționala a României
Avion pe o pistă în timpul iernii / Foto: Freepik
Militari / Foto: MApN
Zăpadă în București
Dunarea la Baziaș / Captură video
Bill Ackman
Proteste în Iran
Continuă lucrările la tunel

pixel