Kim Yo-Jong: Cine este cea mai puternică femeie din Coreea de Nord

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Are grijă de ”imaginea” fratelui său
Are grijă de ”imaginea” fratelui său
Misterioasa soră a liderului nord-coreean, Kim Jong-Un, care îl ajută să conducă țara, a apărut în public, la începutul acestei luni, alături de fratele său, după mai multe luni de absență. Kim Yo-Jong, considerată cea mai puternică femeie din Coreea de Nord, a căzut în dizgrație, au speculat unii și alții, susținând că tânăra ar fi fost arestată. 

O ipoteză pe deplin veridică, având în vedere că nu mai fusese văzută din 12 aprilie. Kim Yo-Jong a fost numită șefa deparatamentului de propagandă a Partidului Muncii din Coreea de Nord în 2017. De atunci, ea l-a însoțit pe Kim Jong-Un la toate evenimentele extrem de memdiatizate, inclusiv la cele două întâlniri la nivel înalt cu președintele american, Donald Trump.

Din aprilie însă, mai precis după eșecul celui de-al doilea summit cu șeful administrației de la Casa Alba, tânăra nu a mai fost văzută. Conform zvonurilor care nu au întârziat să apară, Kim Yo-Jong ar fi fost retrogradată, ba chiar plasată în arest la domiciu, drept pedeapsă pentru nereușita dialogului dintre Phenian și Washington. De altfel, NK News, o agenție americană de presă care acoperă Coreea de Nord, anunța, în aprilie că Kim Yo-Jong și-ar fi pierdut funcția și ar fi intrat în dizgrația fratelui său.

Citește și Secretele economiei nord-coreene! Unele sunt incredibile

Presa nord-coreeană a dat de înțeles că dispariția lui Kim Yo-Jong a avut, de fapt, legătură cu pregătirea Mass Games, eveniment anual dedicat glorificării regimulului și la care își dau concursul zeci de mii de artiști, dansatori și gimnaști. Ediția de anul acesta a Jocurilor de masă s-a desfășurat în 3 iunie. Se pare însă că lui Kim Jong-Un spectacolul nu i-a plăcut, criticând lipsa de inspirație și de responsabilitate a creatorilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF

ANAF schimbă două formularele-cheie pentru firme

ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...

Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vama Nădlac / Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com

pixel