INS. Industriile care au înregistrat creșteri salariale de peste 26%

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Muncitori / Foto: Freepik
Muncitori / Foto: Freepik
Institutul Național de Statistică a publicat cele mai recente date privind evoluția salariului mediu din România, în primul trimestru a anului 2023.

În luna aprilie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 7311 lei, cu 21 lei (+0,3%) mai mare decât în luna martie 2023.

Câştigul salarial mediu net a fost 4564 lei, în creştere cu 10 lei (+0,2%) față de luna martie 2023.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (10720 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2441 lei).

Aprilie 2023 comparativ cu Aprilie 2022

Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,0%).

Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum

Indicele câştigului salarial real1 a fost 103,4% în luna aprilie 2023 față de luna aprilie 2022.

Indicele câştigului salarial real a fost 99,5% în luna aprilie 2023 față de luna martie 2023.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 235,3%, cu 1,2 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna martie 2023

Aprilie 2023 comparativ cu Martie 2023

În luna aprilie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât creşteri, cât şi scăderi faţă de luna precedentă.

Creșterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru  performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de  Paște), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de  valoare), dar și de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 26,6% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 25,4% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat;

  • între 6,0% și 13,5% în transporturi pe apă, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului, telecomunicaţii, transporturi aeriene, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;

  • între 2,5% și 6,0% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea altor mijloace de transport, industria metalurgică, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor   reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare), cercetare-dezvoltare, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, colectarea şi epurarea apelor uzate, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor şi echipamentelor, transporturi terestre şi transporturi prin conducte.

Cauzele scăderilor

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2023 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri  salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 31,0% în fabricarea produselor din tutun;

  • între 5,0% și 9,0% în activităţi de editare, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor);

  • între 3,0% și 4,0% în fabricarea produselor textile, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea băuturilor, fabricarea de mobilă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).

În sectorul bugetar, în luna aprilie 2023, câştigul salarial mediu net a crescut comparativ cu luna precedentă în administraţie publică (+3,6%), respectiv ȋn sănătate şi asistență socială (+1,7%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă), iar în învăţământ, câștigul salarial mediu net a scăzut (-6,6%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Reforma fiscală 2026: scenariile posibile după verdictul CCR

După verdictul Curții Constituționale privind legea din...

Banca Nationala a României
Helical Fusion
Ghișeu / Foto: Freepik
Ilie Bolojan, Ciprian Ciucu și Ludovic Orban, la anunțarea rezultatelor parțiale ale alegerilor locale / Foto: George Călin / Inquam Photos
Contabili / Foto: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Barajul Paltinu
Transelectrica

ANRE a dat drumul la licențe. Ce se schimbă în energie

ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...

Lingouri și monezi din argint

Argintul se apropie vertiginos de 60$ uncia

Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...

Cupola care acoperă sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl, avariată de o dronă / Foto: AIEA / Twitter
Foto: Pexels.com
Inelul botezat Kryptonite
UBS Bank
Jeffrey Epstein
Elon Musk
Polițiștii au descoperit o cantitate record de articole pirotehnice
foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.


pixel