Lacul unic în România, cu apă turcoaz, în care turiștii s-au gândit să facă baie

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Lacul unic în România, cu apă turcoaz, în care unii s-au gândit să facă baie
Lacul unic în România, cu apă turcoaz, în care unii s-au gândit să facă baie
Romsilva a publicat recent imagini cu Lacul Ochiul Beiului, un loc ce pare ireal datorită culorii sale unice.  

"Asezat in Rezervatia Parcul National Cheile Nerei – Beusnita, lacul unic, cu ape de un turcoaz fabulos, a fost declarat monument al naturii, iar scăldatul este interzis! Nu însă toți turiștii respectă acest lucru, alegând să ignore indicatoarele montate de rangeri.

Încălcarea legii atrage după sine amenzi ce pornesc de la 3.000 de lei și pot ajunge la 6.000 de lei. Lacul Ochiul Beiului este alimentat de un izvor subteran și se întinde pe o suprafață de aproximativ 284 de metri pătrați, având adâncimea maximă de 3,6 metri.

Astfel, Ochiul Beiului este cel mai mare lac carstic din România. Când îl vezi pentru prima dată, rămâi impresionat de culoarea sa aproape ireală. Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este situat în sud-vestul țării, în județul Caraș – Severin, în sudul munților Aninei, cuprinzând zona carstică de pe cursul râului Nera, incluzând obiective spectaculoase, precum lacul Dracului, cascadele Bigăr, Beușnița și lacul Ochiul Beului.

Parcul are o suprafață de 37.100 de hectare, din care 29.786 de hectare păduri, din acestea 14.500 de hectare aflându-se în zone de protecție strictă sau integrală, unde nu există intervenție umană", transmite RomSilva pe Facebook. 

Poți primi 2.200 de lei timp de 20 de ani pentru această activitate

Autoritățile au luat o hotărâre importantă atunci când au decis să acorde să acorde cei peste 2.200 de lei pe an.

Mai precis este vorba de acordarea unui sprijin pentru cei care vor decisă să își împădurească terenurile care sunt puțin productive sau nefavorabile agriculturii. Astfel, pentru fiecare hectar împădurit se va acorda suma de 456 de euro pe an timp de 20 de ani.

"Să remarcăm şi o veste mai bună, mai ales pentru fermierii care deţin terenuri prea puţin productive sau chiar total nefavorabile agriculturii. Acum apare o posibilitate de a câştiga bani şi de pe aceste terenuri, chiar dacă nu imediat. Şi asta pentru că proprietarii care îşi transformă terenurile în păduri vor primi 456 euro/ hectar în fiecare an, timp de 20 de ani. Nu pare mult, mai ales că la început există cheltuieli destul de mari cu împădurirea, dar măcar în perspectivă terenurile devin "productive". Asociaţia Fermierilor din România (AFR) salută astfel ideea Ministerului Mediului, o ordonanţă de urgenţă fiind deja aprobată de Guvern. Banii, adică cei 456 de euro pentru fiecare hectar de pădure nouă, vor fi încasaţi anual de proprietar (pentru rolul pe care îl are pădurea nou înfiinţată în stocarea carbonului). Este adevărat că nu e un cadou pentru fermieri, ci o obligaţie pe care România şi-a asumat-o la nivel european. Până la sfârşitul anului 2023, România are obligaţia să realizeze lucrări de împădurire şi reîmpădurire pe 25.000 de hectare, iar între 2024 - 2026 are obligaţia să realizeze pe alte 31.700 de hectare lucrări de împădurire şi reîmpădurire", arată AFR într-un document emis recent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente pe masa unui om de afaceri / Foto: Freepik
Casa pentur care familia Iohannis a încasat chirie timp de peste 20 de ani
Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Horațiu Potra a fost adus înapoi în România

Mercenarul Horaţiu Potra, considerat unul dintre...

Drum în lucru / Foto: Freepik
Pompe de căldură / Foto: Freepik
Bani / Foto: Freepik

Cum împarte Guvernul cele 21,41 de miliarde de euro din PNRR

Guvernul a aprobat modificarea integrală a anexei...

Donald Trump

Desecretizarea dosarului Epstein: Nu totul e ceea ce pare!

Controversatul dosar Epstein revine în prim-plan. După...

Bagaj în aeroport pe o bandă rulantă / Foto: Freepik
ABS Group / Foto: UBS Group

UBS ridică prognoza pentru aur în 2026 la 4.500 dolari uncia

Banca elvețiană de investiții UBS Group a revizuit în...

Jensen Huang, fondator, președinte și CEO Nvidia
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Domeniile cu cele mai mari creșteri salariale în 2025

2025 a fost un an în care angajatorii au tratat cu...

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Klaus Iohannis / Foto: Președinția României

ANAF îl cheamă în instanţă pe Klaus Iohannis

ANAF deschide acțiune în instanță la Tribunalul Sibiu.

Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/birou-masa-de-lucru-laptop-barba-i-6803551/
Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Service auto / Foto: Freepik
Pensionară / Foto: Freepik
ANAF

ANAF: 20 noiembrie, termen critic! Firmele trebuie să decidă

20 noiembrie este termenul-limită până la care...

Magistrat

Cum arată noua formă a Legii pensiilor speciale

Guvernul reia reforma pensiilor de serviciu din...

Manager lucrează la calculator / Foto: Freepik
Panouri fotovoltaice / FOTO: Freepik
CEC Bank
Sediu Nvidia

pixel