Lagarde: Băncile din zona euro pot absorbi pierderile create de criză

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Christine Lagarde: Depăşiți impasul cu privire la bugetul Uniunii Europene
Christine Lagarde: Depăşiți impasul cu privire la bugetul Uniunii Europene
Riscurile la adresa stabilităţii financiare în zona euro sunt în creştere, din cauza majorării nivelului de îndatorare, însă sectorul bancar dispune de rezerve importante care îi permit să absoarbă pierderile şi să continue să acorde împrumuturi, a declarat joi preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, transmite Reuters.

Lagarde a reafirmat că BCE este gata să îşi relaxeze şi mai mult politica monetară dacă va fi nevoie, în special având în vedere incertitudinea cu privire la evoluţia pandemiei, care riscă să frâneze relansarea economică.

"Economia zonei euro va continua să fie susţinută de politici monetare şi fiscale foarte relaxate, de-a lungul unei aşteptate reluări graduale a activităţii mondiale", a spus Christine Lagarde într-un discurs pronunţat cu ocazia Adunării generale a Fondului Monetar Internaţional. "Suntem în continuare gata să ne ajustăm toate instrumentele, aşa cum o va impune situaţia", a adăugat Christine Lagarde.

Kristalina Georgieva, șeful FMI: Cheltuiți!

La începutul lunii, preşedintele BCE atrăgea atenţia că măsurile de izolare împotriva coronavirusului pun în pericol revenirea economică în zona euro şi a cerut guvernelor să nu pună capăt, prea devreme, măsurilor de sprijin fiscal. "În locul unei reveniri în formă de "V" la care speram, ne temem că am putea avea un al doilea braţ al literei V puţin mai şubred", a avertizat atunci Lagarde, referindu-se la faptul că situaţia este una deosebit de gravă în Franţa şi Spania.

Majoritatea economiştilor se aşteaptă ca programul BCE de achiziţii de obligaţiuni, în valoare de 1.350 miliarde de euro, să fie extins în cursul acestui an, cel mai probabil în luna decembrie, când vor fi publicate şi noile previziuni economice ale BCE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor pentru energie electrică
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Taxa pe stîlăp / Foto: Freepik
Credit ipotecar / Foto: Freepik
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Combinatul Azomureș

Romgaz pune eticheta dură: Azomureș, „activ problematic”

Romgaz privește combinatul Azomureș ca pe un „distressed...

Dragos Pâslaru / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Bursa de Valori București

Energopetrol și MF Capital, cele mai mari creșteri pe BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...

Bursa de Valori București
Starbucks este una dintre cafenelele favorite ale chinezilor
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Freepik.com
Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu
Euro. Foto: Freepik.com
Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Wall Street / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Bursă / Foto: Freepik
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...


pixel