Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026
ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a dezminţit duminică seară că preşedintele Vladimir Putin este bolnav, dând asigurări că nu a prezentat niciun semn în acest sens, transmite AFP. Sănătatea preşedintelui Putin şi viaţa sa privată sunt subiecte tabu în Rusia, aproape niciodată discutate în public.
Dar, ca răspuns la o întrebare a postului de televiziune francez TF1, Serghei Lavrov a declarat într-un comunicat: "Nu cred că cineva întreg la cap poate vedea la această persoană (Putin) semne ale vreunei boli ori afecţiuni". Şeful diplomaţiei de la Moscova a subliniat că Vladimir Putin, care împlineşte 70 de ani în octombrie, apare în public "zilnic".
Citeşte şi: Iohannis, la Consiliul European. Discuţii despre consecinţele războiului din Ucraina
"Îl puteţi vedea pe micul ecran, puteţi citi sau asculta discursurile lui", a adăugat el. "Îi las pe cei care răspândesc astfel de zvonuri să rezolve asta cu conştiinţa lor, în ciuda ocaziilor zilnice pe care le au de a verifica starea de fapt", a mai spus Serghei Lavrov.
Vladimir Putin, la putere de peste două decenii, a declanşat la 24 februarie o ofensivă în Ucraina care a ucis mii de persoane, a provocat cea mai gravă criză a refugiaţilor din Europa de la Al Doilea Război Mondial şi a antrenat sancţiuni occidentale fără precedent împotriva Rusiei, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...
Aurul a depăşit valoarea de 4.500 de dolari uncia.
Curs valutar BNR, 24 decembrie.
Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...
Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...
În condiţiile în care Bulgaria...
Guvernul a adoptat, în şedinţa...
Veşti bune pentru cei care au...
Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...
Modificări în Guvernul Bolojan.
Gazprom taie drastic bugetul...
Transformări rapide ale...
Guvernul României a aprobat...
Zi cu evoluții mixte pe piața valutară.
Piața globală a cuprului intră...
Aproape jumătate dintre români...
MADR plătește peste 263...
BVB, la început de şedinţă.
Cifre oficiale de la ANOFM.
Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...
Un nou regulament european privind siguranța jucăriilor...
Salariaţii cu salariul de...