Lideri ai telecomunicaţiilor din România dezbat strategia de digitalizare la Digital Summit 2020

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Guvernul trebuie să se asigure că implementarea tehnologiei 5G devine o poveste de succes
Guvernul trebuie să se asigure că implementarea tehnologiei 5G devine o poveste de succes
Digital Summit este un eveniment ce a reunit în fiecare an cei mai importanţi lideri ai industriei de telecom şi hi-tech din România. În contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19, domenii precum IT-ul, tehnologia şi comunicaţiile  au devenit pentru multe companii factorul decisiv în direcţia valorificării şi profitabilitaţii, sau de încheiere a activităţii. Pentru România, această perioadă a scos la iveală o serie de probleme, precum discrepanţa dintre oraşele mari şi zona rurală în ceea ce priveşte accesul la internet de mare viteză şi echipamente de calcul performante. Datorită restricţiilor impuse de pandemie, funcţionarea şcolilor, a afacerilor şi a administraţiei este condiţionată de aceste echipamente şi conexiuni rapide la internet.

Ediţia din 2020 a evenimentului Digital Summit aduce în prim plan concluziile deduse ca urmare a acestei perioade de criză, cu focus pe planul strategic de digitalizare pe care ar trebui să-l aibă pentru perioada următoare România, adică administraţia, afacerile, şcolile şi nu în ultimul rând, utilizatorii. Pentru ca acest plan să poată fi implementat cu mai multă eficienţă, operatorii telecom au subliniat necesitatea unui Cod european de telecomunicaţii care să nu excludă niciun jucător din piaţa locală. Acest Cod are rolul de a crea o piaţă armonizată pentru consumatorii din Uniunea Europeană şi de a corela evoluţiile acestor schimburi de produse şi servicii.

Pentru a menţine avantajul României în industria telecom, guvernul trebuie să se asigure că implementarea tehnologiei 5G devine o poveste de succes care îşi valorifică potenţialul. În acest sens, Liudmila Climoc, CEO Orange România, evidenţiază că pentru ca operatorii să asigure preţuri competitive şi eficienţă în investiţiile în reţea, concurenţa este esenţială. Mai ales pe o piaţă în care liderii telecom au finalizat procesul de dezvoltare al reţelelor 5G care sunt gata de a fi implementate. Acest cadru de reglementare, neclar în special pentru procedura de licitaţie 5G,  trebuie să păstreze concurenţa pe piaţă. Liudmila Climoc a declarat că nu se pune problema de nerespectarea legislaţiei naţionale, conform deciziilor luate de autorităţi, însă dacă unul dintre furnizori va fi excluşi, urmările vor avea un impact major asupra finanţelor şi operaţiunilor Orange, care se vor rasfrânge în final asupra consumatorilor. Claritatea în domeniul de aplicare a legii de securitate 5G este indispensabilă, iar la baza ei ar trebui să existe setul de instrumente UE 5G (5G Toolbox). Bineînţeles, industria trebuie susţinută de guvern în conformitate cu impactul acestei legi.

Citește și Legea 5G bate pasul pe loc. Cine are ultimul cuvânt

Murielle Lorillox, CEO Vodafone România, a susţinut acest punct de vedere şi a declarat în timpul conferinţei că ar trebui simplificat cadrul de reglementare şi cel legislativ pentru a facilita lansarea acestei tehnologii. Transferul de la 4G la 5G este esenţial în acest moment în care majoritatea interacţiunilor s-au mutat în digital, iar această nevoie se va simţi şi mai puternic dacă se va impune o nouă carantină. Mai mult decât atât, România trebuie să îşi păstreze calitatea serviciilor şi a competitivităţii în acest sector. Iar acest lucru este posibil să fie afectat prin excluderea Huawei din piaţa telecom. Mai exact vor fi afectaţi operatorii, economia ţării şi cetăţenii României. Focusul trebuie să fie îndreptat către viteza cu care vor fi implementate noile modificări, domeniul lor de aplicare, impactul financiar, calitatea serviciilor şi impactul asupra competiţiei.

În definitiv, Miroslav Majoros, CEO Telekom România subliniază faptul că interzicerea Huawei este strict o problemă politică, cu care trebuie să trăim şi să ne conformăm. Important este ca impactul să nu fie resimţit de clienţi. Miroslav explică situaţia actuală printr-o analogie către o marcă de automobile care este interzisă, iar o treime dintre toţi proprietarii de maşini sunt obligaţi să îşi înlocuiască autovehiculele. Aceasta ar putea fi o consecinţă reală a excluderii unui furnizor de pe piaţă, iar ca decizie politică, ar trebui să aibă urmări politice în ceea ce priveşte compensaţia pentru operatori.

Concluzia comună a reprezentanţilor locali telecom este că pentru a aduce îmbunătăţiri în acest sector, trebuie ca schimbările naţionale să fie ţinute la minim. Codul de telecomunicaţii ar trebui să consolideze cadrul de reglementare pentru a încuraja dezvoltarea infrastructurii şi a utilizării partajate a resurselor, pentru a îmbunătăţi accesul la servicii de către consumatori. În final, Codul de telecomunicaţii va reasigura că investiţiile pe termen lung ale operatorilor vor fi utile şi vor avea un impact pozitiv pe piaţa de telecomunicaţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel