Locuințe ANL. Normele de implementare a noilor măsuri, oficializate

Autor: Delia Gheață
Data actualizării:
Data publicării:
Ceva mai accesibil pentru tineri
Ceva mai accesibil pentru tineri
În vară, autoritățile au stabilit o reducere a prețului apartamentelor destinate tinerilor și construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL). Acum, a fost oficializată o hotărâre prin care normele metodologice sunt modificate în acord cu schimbările apărute la începutul verii.

Potrivit OUG nr. 55/2021, publicat, în iunie, în Monitorul Oficial nr. 628/2021, prețurile de vânzare și chirie ale locuințelor ANL destinate tinerilor, majorate substanțial în 2020, chiar dublate, au fost readuse la nivelul din 2019. Prin HG 1.174/2021, act normativ publicat luni în Monitorul Oficial, au fost modificate și completate normele metodologice ale Legii din 1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, astfel încât reducerea prețului de vânzare și a chiriei pentru locuințele ANL destinate tinerilor să fie posibilă efectiv.

Spre deosebire de prevederile anterioare, prețurile locuințelor ANL se bazează pe costul de construcție al imobilului, din care se scad amortizarea și costul chiriei plătite de tinerii care locuiesc în acel apartament și care doresc să îl cumpere.

După cum scrie în OUG 55/2021, prețul de vânzare al locuințelor nu pornește de la costul construirii unui nou imobil, în general, ci de la costul de construcție al imobilului în cauză, din care se deduc, în funcție de localitate, o valoare mai mare sau mai mică din amortizare și chiria plătită.

Citește și Jeff Bezos își face birou în spațiu. Va fi o construcție cu ferestre mari

Ținând cont de faptul că, în funcție de regiunea sau chiar localitatea în care este construit un imobil, costurile cu construirea lui sunt diferite, “locuințele din orașele mai mici vor fi mai ieftine decât cele din municipiile reședință de județ sau din Capitală”, a subliniat Cseke Attila, ministrul dezvoltării, cu ocazia apariției ordonanței.

Asta înseamnă că locuințele ANL devin, prin acest OUG, mai accesibile, iar tinerii vor putea cumpăra, astfel, mult mai ușor o locuință, scrie Avocatnet. „Locuințele ANL sunt destinate pentru tineri, scopul acestora este de a asigura o chirie și mai apoi o locuință proprie la un preț accesibil.”, a mai declarat ministrul în același context.

Astfel cum stabilește legislația din domeniu, valoarea de înlocuire pe metru pătrat, de care depinde, în final, prețul locuințelor ANL și valoarea chiriilor pentru acestea, trebuie actualizată în vara fiecărui an. În 2020, deoarece valoarea de înlocuire pe metru pătrat a crescut considerabil, prețul locuințelor destinate tinerilor a înregistrat o creștere similară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
ANAF

ANAF schimbă două formularele-cheie pentru firme

ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...

Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vama Nădlac / Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik

pixel