MAE, atenționare de călătorie. Ce trebuie să știe cetățenii români care pleacă în Germania

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Germania va decide până la finalul anului valoarea subvenţiilor acordate Tesla
Germania va decide până la finalul anului valoarea subvenţiilor acordate Tesla
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania că în perioada 3-7 septembrie (ora 2,00), mecanicii de locomotivă ai concernului Deutsche Bahn se află în grevă.

Potrivit MAE, aceasta este cea mai lungă grevă organizată de Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Germani (GDL).

Sunt afectate cursele feroviare pe distanţe lungi şi cursele regionale pe întreg teritoriul federal, cu precădere legăturile feroviare dintre Berlin şi bazinul Rhein-Ruhr, precum şi dintre Hamburg şi Frankfurt am Main. Deutsche Bahn va încerca să asigure curse la interval de două ore pe rutele cele mai importante iar în estul Germaniei vor fi puse la dispoziţie şi autobuze. De asemenea, compania Lufthansa s-a oferit să organizeze curse speciale.

Călătorilor li se recomandă ca, în măsura posibilului, să opteze pentru călătoriile pe cale rutieră sau pentru amânarea acestora. Biletele de tren cumpărate/rezervate pentru intervalul de timp afectat de grevă vor putea fi folosite până la data de 17 septembrie.

Chinezii au făcut zob cel mai performant avion de atac al rușilor

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Berlin: +493021239555, +493021239514, +493021239516, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României în R.F. Germania: +491601579938.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor berlin.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Contrabanda cu tutun
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...

Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă

pixel