Mai periculoși decât vulcanii. Concluzia îngrozitoare a cercetătorilor

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Vulcanii sunt considerați principalii dirijori ai climei pe Terra
Vulcanii sunt considerați principalii dirijori ai climei pe Terra
Oamenii de știință implicați în proiectul Deep Carbon Observatory (DCO) au calculat masa totală de dioxid de carbon și  alte substanțe emanate de vulcani, dar și alte focare de activitate geologică și au evaluat rolul lor în formarea climatului pe Terra. S-a constatat că, din acest punct de vedere, oamenii fac mult mai mult rău decât toți munții de foc. 

Cercetătorii consideră vulcanii ca fiind unii dintre principalii ”dirijori” ai climei pe Terra. Pe de o parte, ei retrimit în atmosferă o parte din carbonul acumulat, ceea ce poate conduce la o creștere a temperaturilor pe planetă. Pe de alta, ei pot aduce răcoare pe Pământ umplând atmosfera cu particule de cenușă și picături de aerosoli care reflectă lumina și căldura Soarelui.

Mergând mai departe cu concluziile lor, oamenii de știință au constatat că, în prezent, arderea carburanților fosili contribuie la o deteriorare considerabilă a ciclului carbonic din atmosferă, al cărui echilibru a fost, periodic, distrus de dezastre naturale impresionante, care au generat emisii colosale de gaze cu efect de seră, încălzirea globală. Experții au identificat patru astfel de catastrofe, inclusiv căderea, în urma cu 66 milioane de ani, a imensului asteroid care a dus la dispariția dinozaurilor.

S-a stabilit că volumul total de dioxid de carbon care ajunge în atmosferă ca urmare a activităților omului într-un an, este mai mare de cel puțin 80 de ori decât volumul total de același gaz emanat de toți vulcanii pe de Terra în decurs de 12 luni.

Citește și Vulcanul care ar putea schimba relieful Rusiei își face de cap

Chiar și volumul de dioxid de carbon aruncat de atmosferă după căderea asteroidului la sfârșitul perioadei cretacice (circa 1400 de miliarde de tone) este mai mic decât volumul de gaze degajat începând din 1750 (2000 de miliarde de tone).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Reuters
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
”Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Aeroport Băneasa
Capitalul social ar urma să crească semnificativ / Foto: Freepik
CCR nu a stabilit încă o dată la care va discuta sesizarea
Dronă /
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
O femeie își pune mașina la încărcat într-o stație de alimentare / Foto: Freepik
Oame pe o stradă din MOscova / Foto: Pyklr
Eoliene și panouri solare / Foto: Freepik
Putin vrea să recruteze și femei pentru frontul din Ucraina / Foto: kremlin.ru
Banca Centrală a Norvegiei, Oslo,
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Sediul ANRE
Bani
Freepik.com
freepik.com
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
freepik.com
Premierul Ilie Bolojan / Foto: Guvernul României
Bărbat cu ochelari / Foto: Freepik

Cum să îți alegi ochelarii potriviți pentru tine

Ochelarii au evoluat de la un simplu dispozitiv pentru...

TVA / Foto: DCBusiness
Permis auto / FOTO: Facebook Poliția Română
Conductă / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com
Investiții / Foto: Freepik
Uniunea Europeana
Vedere aeriană a unei localități / Foto: Freepik

pixel