Majorare de capital la OTP Leasing România

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Acţionarii OTP Leasing România (OTP Bank România şi Merkantil Bank Ungaria) au aprobat majorarea capitalului cu suma de 5,52 milioane lei, aceasta fiind efectuată prin aport suplimentar în numerar, vărsat integral în lei în contul principal al companiei deschis la OTP Bank România, conform unui comunicat.

Acţionarii au contribuit la majorarea de capital luându-se în calcul cota de participare a fiecăruia la capitalul social. Astfel, OTP Bank România S.A a contribuit cu 3,312 milioane lei şi Merkantil Bank Zrt cu 2,208 milioane lei. "Acest demers susţine angajamentul ambilor acţionari de a sprijini dezvoltarea pe termen lung a OTP Leasing şi încrederea în capacitatea echipei de a îndeplini obiectivele strategice", se menţionează în comunicat.

Compania a înregistrat în ultimii doi ani o creştere constantă. Portofoliul curent al OTP Leasing România valorează aproximativ 233 milioane de lei, iar conform estimărilor interne acesta va creşte la 280 de milioane de lei până la sfârşitul anului 2018. În ceea ce priveşte finanţările noi de leasing, OTP Leasing a înregistrat în primele 9 luni ale anului o creştere de 91% (146 milioane de lei), comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2017.

"Rezultatele solide ale ultimilor doi ani reflectă performanţa la nivel de echipă, investiţiile în dezvoltarea portofoliului de produse, digitalizare şi dinamica ascendentă a sectorului de leasing. Creşterea este susţinută prin noi produse de leasing, adaptarea la cerinţele clienţilor şi parteneriatele de încredere. Pe termen mediu, ne-am propus să atingem obiectivul de a fi parte din top 10 companii locale de leasing", a declarat Toni Ioan Tătaru, CEO OTP Leasing România.

OTP Leasing a fost înfiinţată în anul 2007 şi face parte din grupul OTP Bank, acţionarii majoritari fiind OTP Bank România şi Merkantil Bank Ungaria (parte a Merkantil Ungaria). OTP Leasing România oferă pentru persoane juridice un portofoliu variat de produse de leasing financiar, destinat achiziţiei de autoturisme, vehicule comerciale şi echipamente. Compania are sucursale în Bucureşti, Iaşi, Braşov, Timişoara şi Cluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vameși
Liberty Galați
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

Freepik.com
Foto: REUTERS
colaj foto pexels.com
Adrian Nica, șeful ANAF
HoReCa. Pexels.com
Lei și lingouri de aur / Foto: DCBusiness
Cargo GNL / sursa foto: Freepik.com / sharpiloandrey
Dumitru Chisăliță, președintele AEI
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

ANOFM: Creştere a ratei şomajului

A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.

Mugur Tolici
Benzinărie / Foto: Freepik
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik

pixel