Majorarea salariilor asistenţilor personali la 3.500 de lei. Document din Parlament

Autor: Mihai Ciobanu
Data actualizării:
Data publicării:
Factura. Foto: Pexels.com
Factura. Foto: Pexels.com
A fost depusă la Senat o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

"Asistenţii personali au fost omişi de la recentele majorări salariale, în ciuda contribuţiei lor esenţiale la îngrijirea şi asistenţa persoanelor cu handicap grav. (...) Această omisiune constituie nu doar o neglijare a contribuţiei lor esenţiale la îngrijirea şi asistenţa persoanelor vulnerabile, ci şi o formă de discriminare în ceea ce priveşte recunoaşterea valorii şi importanţei muncii lor. Prin excluderea lor de la aceste creşteri salariale, asistenţii personali sunt trataţi în mod inechitabil şi sunt supuşi unei discriminări evidente în comparaţie cu alte categorii de personal din acelaşi domeniu.

Această discriminare nu numai că subminează demnitatea şi statutul profesional al asistenţilor personali dar şi afectează negativ calitatea serviciilor de asistenţă socială oferite comunităţilor.

Astfel, este imperativă adoptarea unor măsuri legislative corective pentru a remedia această injustiţie şi pentru a asigura tratament egal şi just pentru toţi angajaţii din domeniul asistenţei sociale", se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Proiectul poate fi studiat aici.

 

Care este majorarea propusă

 

Trebuie să subliniem faptul că, în prezent, în lege, salariile de bază pentru asistenţii personali se situează încă sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în valoare de 2.535 lei. (...)

Prezenta propunere legislativă vizează modificarea nr.crt.45 al pct.3.2 - Salarii de bază pentru personalul de specialitate din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centru cu sau fără personalitate juridică din Anexa nr. II - Unităţi de asistenţă socială/Servicii sociale cu sau fără cazarea Legii nr. 153/2017.

Modificarea propusă constă în majorarea salariului de bază de la 2.535 lei la 3.500 lei. În realitate însă, creşterea este de la 3.300 lei la 3.500 lei, adică de la salariul minim brut pe ţară garantat în plată oricărui salariat. (...) Prin prezenta propunere legislativă se urmăreşte asigurarea respectării principiului nediscriminării între asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti, precum şi între alte categorii de personal vizate de legislaţia în vigoare. 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Schimb valutar. Freepik.com
Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...

ANAF / Foto: DCBusiness
Impozit minim global / Foto: Freepik
Rețea electrică / Foto: Freepik
Tren înzăpezit / Foto: Freepik

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza ninsorilor

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza...

Viscolul a închis mai multe drumuri
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ninsoarea a afectat transportul în comun din Capitală / Foto: Liliana Zamarcaru
Aeroportul Otopeni / Inquam Photos / Octav Ganea
Parlament
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Bursa de la Tokyo / Foto: Kakidai / Wikipedia
Tren Coralia Stream
Banca Națională a României
Bursa / Foto: Freepik
Ministerul Finanțelor
Cvadricilul care a luat foc în cartierul Crângași din București / Foto: Cosmin Enache / Inquam Photos
ANAF SAF-T
Viitoarea centrală SMR a Rolls-Royce
Veste bună pentru românii care dețin credite. Indicele ROBOR scade
Benzinărie

Carburanții urcă din nou. Cât plătești acum pentru un plin

Prețurile la carburanți au înregistrat o creștere ușoară...

Bogdan Ivan
Ger și viscol
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness

Ce este inflația și cum afectează economiile populației

Inflația este unul dintre cei mai invocați termeni din...

Microbuze

pixel