Memorandum încheiat între CCIR și Federația Camerelor de Comerț din Irak

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
CCIR și Federația Camerelor de Comerț din Irak au semnat un Memorandum de Înțelegere

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Federația Camerelor de Comerț din Irak (FICC) au semnat, în data de 17 noiembrie a.c., un Memorandum de Înțelegere, document care marchează o nouă etapă în dezvoltarea relațiilor economice bilaterale dintre România și Republica Irak. Memorandumul a fost semnat de președintele CCIR, dl Mihai Daraban, și președintele FICC, dl Abdulrazaq Al-Zuheere, în cadrul unei întâlniri de lucru care a avut loc în București, la sediul CCIR Business Center.

 

În prezent, în România activează 1.265 de companii cu acționariat irakian, cu un capital social subscris de 7,88 milioane euro. Cu toate acestea, volumul schimburilor comerciale bilaterale rămâne sub potențialul real al celor două economii.

 

„România dispune de specialiști în domeniile agricol și agro-alimentar, sectoare în care Republica Irak manifestă un interes major pentru cooperare. Memorandumul semnat astăzi creează cadrul instituțional necesar pentru ca mediile de afaceri din cele două țări să identifice și să dezvolte parteneriate concrete, cu beneficii reciproce. Avem nevoie de un proiect major, de tip CORE Project, care să consolideze relațiile dintre cele două state și să impulsioneze companiile să acceseze piețele din România și, respectiv, Republica Irak. Un astfel de proiect ar putea transforma substanțial dinamica schimburilor noastre comerciale. În contextul sancțiunilor impuse asupra Rusiei, compania Lukoil se va retrage de pe piața românească. Invit partea irakiană să inițieze un dialog cu autoritățile competente pentru o posibilă cooperare în acest domeniu strategic”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.

 

La rândul său, Abdulrazaq Al-Zuheere, președintele FICC, a subliniat transformările semnificative din economia irakiană: „În ultimii 20 de ani, economia Irakului a început un proces consistent de diversificare, iar principalul nostru obiectiv este atragerea investițiilor străine și dezvoltarea comerțului internațional. Guvernul irakian susține activ această direcție prin beneficii fiscale pentru firmele care încheie parteneriate internaționale și a alocat un buget de 1 miliard de dolari pentru sprijinirea acestor inițiative”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Contrabanda cu tutun
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...

Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă

pixel