METEO. Informare de ninsoare în jumătate de țară

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Vine ninsoarea
Vine ninsoarea
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o informare meteo de precipitaţii moderate cantitativ, predominat sub formă de ninsoare, pentru Banat, Crişana, Maramureş şi vestul şi nord-vestul Transilvaniei, valabilă de sâmbătă, ora 4:00, până duminică, ora 12:00.

Potrivit meteorologilor, în zonele menţionate vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. În Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.

Cantităţile de apă vor fi în general de 10-15 l/mp şi, izolat, de peste 20 de l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-65 km/h în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, temporar viscolind ninsoarea.

În restul teritoriului, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala în special în dimineaţa zilei de sâmbătă (8 ianuarie), cu precădere în dealurile sudice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Contract locuință / Foto: Freepik
Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, conduce...

Foto: Freepik.com

Record istoric pentru aur, pe fondul tensiunilor geopolitice

Aurul a trecut peste pragul de 4.600 de dolari pe uncie,...

Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Deficitul comercial al României, în ușoară scădere

Scădere uşoară a deficitului comercial al României.

Donald Trump / Foto: Casa Albă
O persoană își încălzește mâinile la flacăra unui aragaz / Foto: DCBUsiness
Banca Naționala a României
Avion pe o pistă în timpul iernii / Foto: Freepik
Militari / Foto: MApN
Zăpadă în București
Dunarea la Baziaș / Captură video
Bill Ackman
Proteste în Iran

pixel