Elena Cristian: Bugetul pe 2025, umflat pe hârtie și deconectat de realitate
Elena Cristian, analist DC...
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a absolvit Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești și a activat în domeniul în care s-a pregătit timp de peste 20 de ani, între 1988 și 2009, interval în care a lucrat în serviciul de monitorizare a producției din cadrul Petrom. În 2009, a devenit europarlamentar așa că a trebuit să renunțe la postul din mediul privat. La Petrom lucrează și soțul ei, Cristinel Dăncilă, șeful sucursalei din Argeș.
Aceeași universitate a absolvit-o și vicepremierul Grațiela Leocadia Gavrilescu. Ea a obținut prima funcție de demnitate publică în 2004, când a devenit viceprimar al Ploieștilor. Până atunci a fost inginer la Arpacor Bucov. În perioada 1996-2004 a fost chiar director general al companiei. Vicepremierul Viorel Ștefan este economist și a început să lucreze în 1980, la Navrom Galați. În 1991-1996 a fost directorul general al companiei, după care a devenit parlamentar. Al treilea vicepremier, Ana Birchall, a devenit, imediat după absolvirea dreptului, șefului oficiului juridic la Omniasig (1996-1998). După un scurt interludiu pentru aprofundarea studiilor, Birchall a profesat un an ca avocat la New York.
Citește și: Miniștrii cu expertiză de la ”școala vieții”. Ei au fost acceptaţi de Iohannis
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a lucrat șase ani (1996-2002) la Banca Agricolă, ulterior Raiffeisen, mai întâi ca referent, apoi ca teller front office. Gabriel Leș, ministrul Apărării, a avut două firme în Satu Mare, de care s-a ocupat în perioada 1992-2004. Noul ministru al Muncii, Marius Budăi a fost reprezentant zonal al unei firme de curierat timp de șapte ani (2001-2008) și administrator al alteia din industria alimentară timp de doi ani (2007-2009). După obținerea diplomei de inginer chimist în 1984, actualul ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, s-a angajat compania de cosmetice Miraj, unde a lucrat 10 ani. Între 1995 și 2000 a fost președinte la Gerovital Cosmetics.
Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a fost manager al unei companii în perioada 2010-2012. Până la prima funcție publică, în 2009, ministrul pentru Comerț și Mediul de Afaceri, Ștefan-Radu Oprea, a activat 19 ani în mediul privat, în mai multe companii cu specific divers: manufacturie, comerț cu utilaje, construcții. În 2000-2009, a fost administrator la Urban ICIM Ploiești, companie specializată în construcții civile și industriale. Sorina Pintea, ministrul Sănătății, este de profesie economist și a lucrat în diverse instituții sau în firme de stat. Singura excepție este activitatea de consultant al unei firme din Baia Mare, în 2007-2009, care se ocupă de elaborarea de proiecte pentru obținerea de finanțare europenă.
Citește și:Topul miniştrilor universali. Salturi surprinzătoare în Guvern
Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor, a renunțat la cariera de profesor în 1997 pentru a deveni director comercial la companii din Beclean și Dej, până în 2012 când a fost ales senator. Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a activat doi ani ca inginer agronom. Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, a fost inginer în perioada 1991-1997, iar în 2000-2008 a fost director și administrator al unei firme din Moinești, oraș al cărui primar a devenit în 2008.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Elena Cristian, analist DC...
Proiectele de acte normative...
Este uraniul un mineral critic?...
Modificări în structura de management a CEC Bank.
Guvernul va aproba, vineri,...
Bitcoin a crescut cu peste 50%...
Spațiul aerian al Belgiei, închis din cauza unei...
Creșterea prețului aurului reflectă un interes constant...
Oficialii instituției estimează că inflația va reveni la...
China și India sunt cei mai mari producători
Întâlnire importantă pentru...
H&M raportează vânzări sub...
"Investițiile și protejarea...
„Squid Game” revine pe Netflix cu sezonul final,...
Contribuabilii care utilizează regimurile speciale de...
Potrivit publicației Financial Times, este vorba de o...
La o zi de la lansarea...
Proiectul de buget pentru 2025 va fi finalizat joi, iar...
Încă din 2017, generalul André...
Analiștii se așteptau la...
La început de an, piețele miniere sunt invadate de...
Noul sistem oferă o durată de viață excepțională.
Vodafone Group Plc și AST...