Ministrul pentru Mediul de Afaceri, discuții la nivel înalt în Bruxelles

Autor: Raluca Marin
Data publicării:
Pe 26 septembrie, Ștefan Radu Oprea, ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a avut o întrevedere bilaterală cu vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen, și a deschis, alături de acesta și de vicepreședintele Parlamentului European, Pavel Telička, lucrările conferinței „EU Circular Businesses Conference”.

La evenimentul organizat la Bruxelles, sub auspiciile Business Bridge Europe și cu sprijinul Comisiei Europene, au participat, alături de înalții demnitari menționați, Comisarul pentru Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri - Elżbieta Bieńkowska, Comisarul pentru Acțiune Climatică și Energie - Miguel Arias Cañete, experți ai Comisiei Europene și reprezentanți ai unor importante companii europene.

În mesajul de deschidere a conferinței, ministrul român a subliniat importanța implicării mediului de afaceri și a societății civile în conturarea viziunii UE privind viitorul economiei circulare și a exprimat sprijinul pe care România îl va acorda pentru continuarea acestor dezbateri în primul semestru al anului 2019.

„Economia circulară permite producătorilor să fabrice mai mult cu resurse mai puține, unul dintre rezultate fiind creșterea competitivității companiilor europene pe piața globală. Pentru ca tranziția către acest tip de model economic să fie un succes, este necesar să facem mai mult decât simple ajustări pentru a reduce efectele negative ale unei abordări de tip producție-consum-eliminare sub formă de deșeuri. Este nevoie de o abordare nouă, de tip integrat, care să permită re-modelarea proceselor de producție într-un mod care să favorizeze fabricarea unor produse de mai bună calitate, cu o durată de viață mai mare, care sunt mai ușor de reparat și reciclat. Această nouă abordare trebuie sprijinită atât la nivel european, cât și la nivel național, prin măsuri de tip legislativ și printr-un acces la finanțare adecvat", a declarat ministrul Oprea în intervenția sa.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Foto: Freepik.com

Aurul a atins o valoare fără precedent

Aurul a depăşit valoarea de 4.500 de dolari uncia.

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei
Calcule. Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Bani
Lingouri de cupru într-un depozit / Foto: Freepik
Tractor ară câmpul / Foto: Freepik
BVB
Foto: Pexels.com
Teren. Foto: Freepik.com

Harta celor mai scumpe terenuri din România

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Jucării / sursa foto: Freepik.com

Norme mai stricte privind siguranţa jucăriilor

Un nou regulament european privind siguranța jucăriilor...

Fabrica. Foto: Freepik.com

pixel