Mircea Coșea: ”Nu mai avem bani nici să trecem strada”. Soluția profesorului pentru redresarea economiei

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Ungurii vor fi întrebați ce părere au
Ungurii vor fi întrebați ce părere au
EXCLUSIV
Invitat în cadrul emisiunii „Totul despre bani” din 9 octombrie, profesorul Mircea Coșea a abordat o serie de subiecte de actualitate economică, printre care inflația, îndatorarea și deficitul bugetar.

Acesta a subliniat că este nevoie de o discuție amplă și echilibrată la nivel național, implicând specialiști din diverse domenii, pentru a găsi soluții viabile la problemele economice actuale. De asemenea, Coșea a atras atenția asupra importanței unei comunicări credibile cu populația și asupra nevoii de a atrage capitalul românesc către investiții productive.

O discuție echilibrată, nu politizată

”Trebuie să avem o discuție care să fie foarte echilibrată, nu politizată și la care să fie chemați oameni de peste tot. Asta înseamnă profesori, analiști, nu doar miniștri și reprezentanții sindicatelor”, a explicat profesorul Coșea. El a comparat situația României cu cea a altor țări care, după război, au reușit să își reconstruiască economia prin dialog național și implicarea specialiștilor din diverse domenii.

Potrivit acestuia, abordarea actuală a problemelor economice - inflația, îndatorarea și deficitul - este adesea unilaterală și incompletă. Coșea a subliniat că aceste trei elemente nu trebuie privite exclusiv ca aspecte negative, ci ca posibile instrumente de dezvoltare economică, dacă sunt gestionate corespunzător.

”Inflația poate fi folosită pentru a stimula activitatea economică și pentru a continua dezvoltarea, dar asta presupune un alt tip de guvernare, unul foarte tehnicist și nu politicianist”, a adăugat Coșea, punctând necesitatea implicării unor experți care să aibă sprijin politic și să poată lua măsuri credibile și eficiente.

Populația, cheia pentru succesul măsurilor economice

Coșea a subliniat importanța unei comunicări sincere și directe cu populația, avertizând că, fără un astfel de dialog, măsurile economice riscă să eșueze. ”Populația trebuie să fie folosită ca sprijin pentru măsurile care se vor lua. Dacă va fi tratată cu lipsă de respect, lucrurile nu vor merge bine”, a declarat profesorul.

El a făcut referire la anul 2024, care va aduce schimbări economice și sociale importante, însoțite de promisiuni de creșteri de pensii și ajutoare, dar care vor avea și un cost pe termen lung. ”Totul e luminos, artificii cresc, pensiile cresc, ajutoarele curg. Dar vine și întunericul, când trebuie să plătim ce am consumat”, a avertizat Coșea.

Pentru a face față acestor provocări, România trebuie să își regândească strategiile economice și să nu mai fie dependentă de ceea ce se întâmplă în Europa Occidentală, mai ales în sectoarele industriale. Profesorul a subliniat că investițiile străine nu sunt întotdeauna soluția ideală, în special dacă ele nu contribuie la modernizarea și tehnologizarea economiei locale.

”Ne putem lăuda că au venit investitori străini și au făcut o fabrică de cărămizi. Dar nici măcar nu intră în revoluția industrială. În Ungaria, la 20 de km de granița noastră, se construiesc fabrici de baterii ultramoderne, de automobile electrice. Noi suntem încă la cărămizi”, a comentat Coșea cu o notă de ironie.

La întrebarea de ce în România nu se întâmplă acest lucru, profesorul de economie a explicat că: ”Faptul că trecem printr-un moment greu. Că nu mai putem să promitem marea cu sarea, că n-avem cum să promitem că în patru ani de zile vom fi pe locul 10 în Europa, că noi n-avem bani nici măcar ca să trecem drumul

Capitalul românesc trebuie mobilizat

Profesorul Mircea Coșea a criticat, de asemenea, reticența capitalului românesc de a investi în proiecte naționale, arătând că teama de riscuri economice îi face pe investitori să-și țină banii în afara țării. ”Capitalul românesc, atâta cât este el, nu intră în afaceri pentru că riscul este prea mare. Se teme de ceea ce se va întâmpla”, a explicat acesta.

Potrivit lui Coșea, această situație duce la o dependență excesivă de investițiile străine, care, de multe ori, nu aduc valoare adăugată semnificativă economiei locale. ”Facem investiții pe care alții nu le vor”, a subliniat el, referindu-se la exemple de investiții minore în fabrici care nu contribuie la modernizarea economiei.

O strategie credibilă, cheia dezvoltării pe termen lung

În opinia profesorului Coșea, România trebuie să adopte o strategie economică credibilă și realistă, bazată pe o planificare pe termen lung și pe asumarea unor măsuri care să fie clare și transparente pentru populație. ”Nu mai putem promite marea cu sarea”, a afirmat Coșea, adăugând că este nevoie de un discurs sincer, care să explice oamenilor că dezvoltarea presupune sacrificii pe termen scurt pentru a obține beneficii pe termen lung.

”Trebuie să spui populației: asta e situația, dar pentru asta avem nevoie de o strategie clară. În alte țări, candidații la alegeri au spus: dacă mă alegeți pe mine, peste zece ani veți fi pe locul trei în Europa. Și au prezentat un plan concret, an cu an, cu finanțări clare”, a exemplificat profesorul.

Coșea a criticat, de asemenea, promisiunile nerealiste făcute de politicieni, referindu-se la declarațiile recente ale premierului, care a afirmat că România va ajunge în primii 10 din Europa. ”Hai să fim serioși. Nu mai putem măsura succesul doar prin creșterea PIB-ului. Dacă nu ținem cont de distribuția veniturilor și de dezvoltarea teritorială, ne păcălim singuri”, a avertizat profesorul.

În concluzie, profesorul Mircea Coșea consideră că România a înregistrat progrese semnificative, însă viteza de dezvoltare rămâne insuficientă pentru a ne apropia cu adevărat de standardele economice europene. ”Avem nevoie de o dezvoltare cu viteză mai mare. Acum suntem într-o cursă, dar cu viteză de melc”, a concluzionat acesta.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Cheia de la casa mult dorită / FOTO: Freepik
Plata taxelor / Foto: Arhivă
Mașini în trafic
Turiști / Foto: Freepik

INS: Crește numărul turiștilor care vin în România

Conform datelor INS, crește numărul turiștilor care...

Hidroelectrica / FOTO: https://www.facebook.com/hidroelectricaoficial/
Un fermier recoltează cacao / Foto: Freepik
CEC Bank
Warren Buffett
Termocentrală
foto: pexels.com
Industrie
Turism
BVB
Palatul Victoria

Au crescut arieratele bugetare în septembrie 2024

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu...

Mașină electrică / FOTO: Freepik
Volkswagen / Foto: Chris Verwymeren / Flickr
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Țara unde 18% dintre decese sunt din cauza poluării

În India, a cincea economie a lumii, sute de milioane de...

Servere

Datele dumneavoastră, păstrate în Norvegia

Este vorba despre proiectului Clover, o inițiativă...

Tribunal
Inteligența artificială / FOTO: Freepik
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu

Vouchere sociale. Ultima tranşă de bani din anul 2024

Programul "Sprijin pentru România" 2024 se apropie de...

Rachete de interceptare pentru Iron Dome / FOTO: Wikipedia

Israel: costul exorbitant al războiului

Economia israeliană plătește un preț mare pentru...

Dolari. Foto: pexels.com
Discuții, simulări, ipoteze / FOTO: Freepik

pixel